Sud-africanii vor să ne bată la rugby cu rezervele

După ce au dat de cea mai tare echipă din lume, în primul joc de la Cupa Mondială de Rugby, care se desfășoară în aceste zile în Franța, naționala tricoloră are parte de un nou test extrem de sever. Duminică, selecționata noastră întâlnește campioana mondială en-titre, Africa de Sud. Se pare că, după victoria obținută în primul meci contra naționalei Scoției, sud-africanii nu își fac vreo grijă pentru partida cu „Stejarii”.

Acesta pare să fie motivul pentru care antrenorul echipei naţionale a Africii de Sud, Jacques Nienaber, a anunţat că echipa va evolua într-o formulă inedită. Cu foarte multe rezerve. În plus, strategia lui Nienaber este să-și odihnească jucătorii de bază. Asta, în perspectiva dificilelor jocuri care urmează. Și cu atât mai mult cu cât intenția declarată a celor supranumiți „Springboks” este chiar recucerirea titlului mondial.

Din XV-le anunţat de antrenorul principal Jacques Nienaber, singurul „supravieţuitor” al sud-africanilor care au învins Scoţia cu 18-3 este Damian Wilemse. Nienaber a efectuat 14 schimbări în echipa care va începe meciul cu România duminică, la Bordeaux.

Koch va fi titular pentru prima dată

Wilemse a fost avansat ca uvertură şi va avea ca principală sarcină înscrierea de puncte. Pe lista celor 23 de jucători pentru meciul cu „Stejarii”, Jacques Nienaber i-a înscris pe toţi cei patru mijlocaşi la grămadă din lot.

Titulari vor mai fi Cobus Reinach – cu numărul 9, Grant Williams ca aripă. În timp ce Canan Moodie, revenit după accidentare, va fi în centru. Căpitanul echipei sud-africane va fi Bongi Mbonambi.

Pentru prima oară va fi titularizat pilierul dreapta Vincent Koch. Acesta are până acum nu mai puţin de 27 de apariţii din postura de rezervă. Jaden Hendrikse şi Faf de Klerk se vor afla pe banca de rezerve.

Reprezentativa Africii de Sud, campioana en titre, a învins, duminică, la Marsilia, cu scorul de 18-3, selecţionata Scoţiei. Meciul a contat pentru grupa B a Cupei Mondiale de rugby, din care face parte şi România.

Au punctat Pieter-Steph Du Toit (47′), Kurt-Lee Arendse (50′) – eseuri, Faf de Klerk (52′) – transformare şi Manie Libbok (13′, 25′) lovituri de pedeapsă pentru sud-africani, respectiv Finn Russell (41′) pentru Scoţia.

Sâmbăta trecută, România a fost învinsă la Bordeaux cu scorul de 82-8 de Irlanda.