Un concept de design care aduce energie si armonie in firma
Intre noile spatii comerciale construite in vecinatatea Guvernului, sediul Orange atrage atentia. Pereti de sticla si culori vesele. Spatii largi la intrare si personal extrem de binevoitor. La fel este si cand treci dincolo de receptie. Ba chiar si mai placut, pentru ca nu te astepti sa regasesti chiar la toate cele cinci niveluri ale noului sediu central Orange aceeasi ambianta eleganta, luminoasa, plina de oameni si totusi silentioasa. Amenajarea s-a realizat potrivit unei filosofii orientale, Feng Shui, foarte la moda acum si in civilizatia europeana. Feng Shui (in limba chineza inseamna vant si apa) porneste de la un principiu de baza: crearea unui echilibru intre energiile yin si yang si combinarea armonioasa in acelasi cadru a celor cinci elemente ale naturii: lemnul, focul, pamantul, apa si metalul. Conceptul designului interior a fost realizat cu ajutorul unor specialisti, dar implicarea angajatilor a fost majora, pentru ca ei au decis cum sa arate tot spatiul de lucru. Optiunea pentru culori calde a fost expresia relatiilor de prietenie care s-au consolidat in timp intre angajati. Acest lucru se vede si in sistemul de departajare a spatiilor prin pereti de sticla. Birourile sefilor de la Orange arata ca niste acvarii mari, dar in nici unul dintre ele nu am vazut oameni. Veronica Dogaru, senior comunicare interna, spune ca aceasta formula de spatiere este expresia unei mentalitati romanesti depasite. Managerii romani au inceput, la fel ca in strainatate, sa stea langa oamenii din echipa. Oricine poate intra la sef, chiar si la directorul general, daca este liber, fara sa ceara permisiunea nimanui. Peretii de sticla permit tuturor, in egala masura, sa vada ce fac oamenii din firma, indiferent de pozitia ierarhica pe care o ocupa. „Valorile culturale se regasesc in toate detaliile – apreciaza interlocutoarea noastra. Simplitatea mobilierului, culorile naturale deschise, in tonalitati calde de portocaliu, bej si gri sunt expresia unei atmosfere de lucru prietenoase, deschise si oneste.”
Directoarea de resurse umane, Roxana Rotaru, spune ca ambianta de lucru si-a pus deja amprenta asupra oamenilor. Chipurile lor sunt mai luminoase. Sunt mai veseli, mai uniti si, chiar daca nu s-a facut inca o evaluare a performantei inregistrate dupa mutarea in noul sediu (pentru ca nu a trecut prea mult timp), se observa, in mod clar, ca oamenii stau mai mult in birouri si au o atitudine schimbata mult in bine in raporturile dintre ei, dar si fata de clienti.
Politica usilor deschise face parte din valorile 3M
Compania 3M a sarbatorit recent un secol de la infiintare. Cu adevarat remarcabil este insa faptul ca in tot acest timp firma a ramas cunoscuta si apreciata, in primul rand, pentru dedicarea sa extrema fata de inovarea produselor. Or, lucrul acesta nu ar fi fost posibil daca managementul nu ar fi promovat sisteme adecvate acestui tip de cultura organizationala bazate pe creativitatea si implicarea oamenilor. Organizarea, dotarea si amenajarea spatiului de lucru exprima in mod evident fundamentele politicii de comunicare, informare si colaborare intre toti angajatii firmei. „Politica usilor deschise este un principiu de la care nu facem rabat. Este una globala – explica Anca Covaciu, manager de resurse umane la 3M. In orice moment, oricine poate intra la directorul general sau la orice manager din consiliul acestei companii.”
Pentru a crea un mediu de lucru favorabil acestor principii, compania a facut investitii serioase pentru amenajarea spatiului din Romania. Proiectul de definire a spatiului a fost facut de un specialist 3M din Italia. Acesta se ocupa la nivel regional de conceperea si amenajarea tuturor sediilor 3M. El s-a implicat chiar si in alegerea culorii, formatului si functionalitatii mobilierului, care a fost executat la aceeasi fabrica din strainatate unde se realizeaza comenzile de acest gen pentru toate firmele 3M din Europa. Directoarea de resurse umane specifica faptul ca mobilierul este standard. La fel este si cel din Polonia, spre exemplu.
Functionalitatea este data de respectarea principiilor standard de ergonomie. Modul de incadrare a birourilor cu panouri ce nu depasesc 1,5 m in inaltime reprezinta o formula nu de aranjare a angajatilor pe echipe de lucru sau pe domenii de activitate, cat una care faciliteaza exprimarea personalitatii. Panourile, care vin in completarea birourilor, servesc pentru montarea etajerelor, afisarea diferitelor documente de lucru, dar si pentru expunerea unor obiecte personale sau punerea in valoare a plantelor decorative. Pe holurile incadrate cu sticla sunt expuse in diferite rafturi sau in firide placut luminate fel si fel de diplome sau trofee castigate de angajati. Legatura in timp si spatiu a companiei, care a reusit pe parcursul unui secol de activitate sa se extinda in 60 de tari, este ingenios realizata prin intermediul tablourilor cu imagini din istoria firmei sau cu oameni care i-au adus prestigiul. Trecand pe langa ele, vrand nevrand, angajatii si vizitatorii descopera sau invata despre 3M intr-un mod extrem de atractiv si dinamic.
Informatizarea genereaza o dezintegrare a formelor organizationale traditionale
Softwin face parte din nenumaratele firme mici, de familie, aparute in peisajul economic romanesc, imediat dupa 1990. Domeniul specific de activitate si tehnologia moderna de lucru au determinat, destul de repede, o anume structurare interna a organizatiei. Impactul tehnicii si informaticii asupra activitatii si relatiilor de munca a fost deosebit de mare. Numarul angajatilor a urcat rapid la 450 si s-au configurat patru mari unitati de dezvoltare. Sistemul de lucru este unul complet deschis pentru fiecare zona de activitate, fara pereti despartitori sau panouri, ceea ce inseamna ca aproximativ o suta de persoane convietuiesc, potrivit unor norme specifice de lucru, intr-un spatiu comun.
Directorul de resurse umane, Adrian Lupulescu, spune ca sistemul de lucru este unul frecvent intalnit in firmele de IT. „Avantajele sunt evidente in comunicarea mai buna la toate nivelurile ierarhice. In aceasta configurare a posturilor de lucru, potrivit unor norme internationale de asigurare a spatiului si securitatii, pozitia sefilor este totusi una strategica. Ei pot observa usor tot spatiul si pot pastra legatura direct cu oamenii.” In felul acesta se evita tendinta de reducere a relatiilor la nivelul facilitatilor oferite de munca exclusiva cu PC-ul. Pentru a favoriza comunicarea directa si lucrul in echipa intr-un mediu dominat de IT, la Softwin s-au amenajat nu mai putin de 12 sali de sedinte, intalniri si mitinguri, in afara spatiilor necesare pentru masa si cafea.
Putine sunt birourile separate prin pereti de ansamblul general de lucru. Acolo lucreaza insa specialistii din contabilitate si resurse umane, care au un domeniu oarecum diferit de abordare a sarcinilor de lucru. Accesul este insa oricand permis, inclusiv la directorul general. Domnul Lupulescu spune ca acest mod de lucru este extrem de profitabil nu numai pentru afacerile firmei, ci si pentru angajati. Acestia sunt in majoritate tineri pasionati de IT, iar mentinerea unui climat de colaborare favorizeaza crearea unor relatii de prietenie pe termen lung.