De ce au divorțat Florin Piersic și Anna Széles? Vedeta a spus adevărul motiv abia acum
„De ce au divorțat Florin Piersic și Anna Széles?” Aceasta este întrebarea care stă pe buzele oamenilor de când și-au anunțat divorțul. La acea vreme, în spațiul public se vehicula că motivul real al separării lor a fost infidelitatea lui.
Într-un final, Anna Széles și-a deschis sufletul și a spus adevărul. Se pare că zvonurile din acea vreme erau reale. Infidelitatea lui Florin Piersic a făcut-o să semneze actele de divorț după zece ani petrecuți împreună.
Cei doi s-au căsătorit în 1975. Un an mai târziu au devenit părinți. Au împreună un băiat pe care îl cheamă „Daniel”. Anna Széles s-a născut pe data de 24 august 1942, la Oradea. A absolvit Institutul de Teatru din Târgu Mureş. În 1965, a activat la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.
L-a cunoscut personal pe Florin Piersic în timpul probelor pentru „Vârsta dragostei”, însă s-a apropiat de el abia când filmau pentru pelicula „Elixirul tinereţii”. După opt ani de zile, s-au căsătorit.
„Pentru că, la un moment dat, am aflat prea multe. Se obrăznicise, iar atunci sufeream pentru orice zvon de infidelitate aflam.
Chiar prima lui soţie mi-a spus după ani de zile, când ne-am întâlnit la Ambasada României din Budapesta: <<Eu am vrut să-ţi atrag atenţia, dragă Aniko, că trebuia să ai grijă!>>”, a povestit cândva Anna Széles.
Relația marelui actor cu Anna Széles a mai durat cinci ani, după divorț
Totuși, relaţia lor a mai durat cinci ani, după divorț. Se pare că mariajul lor a fost unul ciudat. Ea era în Cluj, el era în București. Nici măcar n-au locuit împreuna ca soț și soție, ci „ca amanți”. Florin Piersic „venea din când în când”, a povestit artista.
Anna Széles juca la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, iar Florin Piersic juca la Teatrul Naţional din Bucureşti. După decesul părinţilor ei (1989), ea a emigrat în Ungaria, alături de fiul lor. Vedeta şi-a continuat cariera artistică în Ungaria.
„L-am cunoscut pe Florin Piersic în timpul filmărilor la «Vârsta dragostei» La probele pentru filmări, de fapt. El n-a jucat până la urmă. Nu a luat rolul, ci un alt actor.
Dar atunci nu ne-am băgat în seamă. Au trecut câțiva ani până ce am filmat împreună de-adevăratelea. Apoi, după ce ne-am căsătorit, căsnicia noastră a fost foarte ciudată: eu, aici, fiind la Teatrul Maghiar din Cluj, iar el la București.
Noi n-am locuit împreună ca soții, ci ca amanții. Venea din când în când. De altfel, nici nu m-a chemat la București. Glumesc! M-a chemat. Și el, și părinții lui. Dar eu n-am vrut să las teatrul de aici.
Și nu uit niciodată că Radu Beligan mi-a spus: «Ești o fată deșteaptă.» pentru că aici jucam roluri principale, iar în București, trebuie să fiu sinceră, n-aș fi avut aceleași roluri ca aici fiindcă se simte accentul meu maghiar…”, a explicat ea, potrivit OK Magazine.