Serviciul Român de Informaţii a informat vineri că nu există cazuri în care să fi monitorizat din punct de vedere operativ dosare penale aflate pe rolul instanţelor de judecată.
Potrivit unui comunicat al SRI, precizările survin solicitărilor mass-media din ultima vreme.
"Prezenta poziţie vine ca urmare a deschiderii Serviciului către opinia publică şi în ideea transparenţei asumate de conducerea SRI, şi nu pentru a încuraja o polemică cu cei care lansează acuzaţii în spaţiul public. Referitor la colaborarea SRI – DNA, vrem să precizăm foarte clar că SRI nu are atribuţii pe linia monitorizării dosarelor penale. Are însă obligaţia legală de a informa organele de urmărire penală cu privire la săvârşirea unor infracţiuni. Nu există cazuri în care SRI a monitorizat din punct de vedere operativ dosare penale aflate pe rolul instanţelor de judecată, la orice nivel", se arată în comunicat, citat de Agerpres.
Pe de altă parte, SRI afirmă că ofiţerii săi "pot efectua acte de cercetare penală doar în situaţii strict determinate prin lege, respectiv în cazul infracţiunilor de terorism şi al infracţiunilor la adresa securităţii naţionale, dar numai sub supravegherea procurorului".
Totodată, SRI spune că până la decizia Curţii Constituţionale din 2016 a existat o cooperare între ofiţeri de informaţii şi procurori, cu respectarea legii.
"Ca atare, până la decizia CCR din martie 2016 a existat o cooperare între ofiţerii de informaţii şi procurori, dar ea s-a desfăşurat cu stricta respectare a legislaţiei în vigoare, într-un cadru instituţional statuat. În faza de judecată, Serviciul are obligaţia de a prezenta şi preda instanţei, la solicitarea acesteia, orice obiect sau înscris ce poate servi ca mijloc de probă, cu asigurarea păstrării secretului de stat. Precizăm încă o dată că a existat un singur Protocol de cooperare cu PICCJ care prevedea, ca domeniu al colaborării, activitatea de valorificare a informaţiilor din domeniul prevenirii şi combaterii infracţiunilor contra securităţii naţionale şi a celor de terorism, precum şi a altor infracţiuni grave, aşa cum erau definite în lege", se mai precizează în comunicat.
Potrivit sursei citate, obiectivele cooperării erau schimbul de informaţii "relevante şi utile", precum şi asigurarea îndeplinirii atribuţiilor ce reveneau PICCJ în vederea punerii în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică.
"Cooperarea Serviciului cu organele judiciare reprezintă o îndeplinire, de către ambele părţi, a obligaţiei legale de a-şi acorda reciproc sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege, şi nu o imixtiune în independenţa justiţiei sau a magistraţilor", mai susţine SRI.