Directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, a participat marți în cadrul ședinței Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Întâlnirea avut loc în contextul tensiunilor fără precedent dintre Rusia și Ucraina.
La solicitarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului, directorul Serviciului Român de Informații, Eduard Hellviga prezentat o analiză de securitate din perspectiva atribuțiilor legale ale SRI și în contextul situației tensionate din Ucraina, arată un comunicat al SRI.
Totodată, potrivit sursei citate, în cadrul ședinței, Directorul SRI a evidențiat faptul că atacurile cibernetice, activitățile de spionaj și cele asociate fenomenului „fake news” s-au intensificat în ultima perioadă, dat fiind contextul regional.
Totodată, Eduard Hellviga le-a mai prezentat membrilor Comisiei Parlamentare de Control și o analiză privind riscurile de securitate la care ar putea fi expusă România în perioada următoare în funcție de factorii externi.
Conform informațiilor transmise de SRI, membrilor Comisiei le-a fost subliniată de asemenea importanța și reala necesitate a actualizării pachetului de legi privind securitatea națională, cu atât mai mult cu cât mediul regional de securitate este într-o dinamică continuă.
”SRI a informat consistent și timpuriu beneficiarii legali, potrivit competențelor prevăzute de lege, pe subiectele discutate în cadrul acestei ședințe și își reiterează determinarea de a continua să lucreze în interesul statului român și al cetățenilor săi, în strânsă legătură cu celelalte instituții abilitate pentru prezervarea securității naționale”, se mai arată în comunicat.
Un nou incident în cadrul audierilor
De menționat este faptul că audierile de marți au durat mai bine de trei ore, iar în timpul lor a avut loc și un incident. Liderul AUR, George Simion a încercat să intre în sala unde era audiat Hellvig, spunând că vrea să discute, în calitate de lider de grup parlamentar, despre Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului SRI, însă acesta a fost oprit.
„Am făcut o solicitare la comisie să ne spună exact dacă domnul Coldea mai este ofițer activ. Și dacă nu mai este ofițer activ, ce treabă are domnul Coldea cu partidul AUR? Și să spună domnul Hellvig ce știe despre domnul Coldea”, a afirmat co-președintele AUR, după incidentul din cadrul audierilor.
La rândul său, liberalul Cristian Chirteş, preşedintele comisiei a declarat marți că parlamentarii vor să fie informaţi cu privire la evoluţiile actuale de securitate la graniţa Ucrainei şi asupra aspectelor de interes pentru România.
„În fiecare zi, apar noi situaţii şi fiecare dintre parlamentarii din comisia noastră are întrebări pentru conducerea SRI”, a declarat senatorul liberal Cristian Chirteş.