În scurt timp, Serviciul Român de Informaţii se pregăteşte să predea ceea ce a mai rămas din arhiva fostei Securităţi. Este vorba de o ultimă parte a arhivei, care nu este de securitate naţională, pe care o va preda Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii.
În acest context, Eduard Hellvig, directorul SRI, a vorbit despre importanța acestui eveniment și a explicat de ce a durat atât de mult, 30 de ani, pentru ca Serviciul Român de Informaţii să predea această arhivă CNSAS-ului. Potrivit directorului SRI, societatea are dreptate și consideră că România a eșuat la acest capitol.
„Ştiu că, în foarte scurt timp, în câteva zile, Serviciul Român de Informaţii se pregăteşte să predea ceea ce a mai rămas din arhiva fostei Securităţi şi pe care Serviciul Român de Informaţii o moşteneşte, acea arhivă. Cred că am folosit termenul corect – o moşteneşte, pentru că, până la urmă, nu am ales noi să deţinem acea arhivă, dar ea există la noi. E vorba de o ultimă parte a arhivei fostei Securităţi pe care o deţinem noi şi care nu este de securitate naţională şi pe care o putem preda Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii. Şi dumneavoastră pregătiţi această ultimă predare.
De ce este acest eveniment atât de important, pe de o parte? Pe de altă parte, de ce a durat atât de mult, domnule director, pentru că eu mi-am pregătit o serie de întrebări pe care să vi le pun, întrebări venite de la mass-media, pe care le-am primit de-a lungul timpului, iar, din întrebările lor, mi-am formulat şi eu întrebările, iar una dintre ele este fix aceasta: de ce a trebuit să dureze în România, 30 de ani, ca noi, Serviciul Român de Informaţii, care suntem moştenitorii acelei arhive a Securităţii, să le putem preda CNSAS-ului, să poată fi studiate de toată lumea?,” l-a întrebat Ovidiu Marincea pe directorul SRI.
A fost o greșeală
„Domnule Marincea, întrebările sunt legitime. Presa are dreptate, societatea are dreptate. România a eşuat la acest capitol, din punctul meu de vedere. Am început cariera politică în anii ’90, la Cluj, când eram student, şi militam pe străzi şi luptam pentru transparentizare, pentru o societate democratică şi pentru un regim pluralist. Faptul că noi nu am predat arhiva fostei Securităţi unei instituţii, după 1989, în primii ani, a făcut ca această tranziţie spre democraţie să fie atât de grea şi de încercată în România. Îmi asum ceea ce spun.
Cred că a fost o greşeală, a fost o greşeală pe care pot să o înţeleg pragmatic din punct de vedere politic pentru cei care au făcut atunci, dar pentru mine, ca cetăţean care eram în stradă şi luptam pentru drepturi şi libertăţi civile şi pentru democraţie, cred că a fost o greşeală. Sunt momente când e nevoie de decizii dure, care să despartă apele. Nu s-a întâmplat acest lucru. Nu s-a întâmplat nici peste ani”, a răspuns Eduard Hellvig în cadrul podcastului Top (ne)Secret.
Nu există o explicație
Directorul SRI consideră că nu există o explicație pe care cineva să o poată da în prezent legată de acest subiect, dar precizează că Serviciul Român de Informaţii nu este doar moştenitorul întregii arhive a Securităţii.
„Aceasta a fost o anatemă şi o strategie extrem de inteligentă prin care să se împingă toată povestea arhivelor către SRI. Eu nu am nicio problemă să predau absolut orice are SRI-ul, dar aştept ca societatea românească, în întregime, să-şi regăsească toate dosarele vechii Securităţi la CNSAS. De ce spun aceasta? Pentru că numai dacă vom trece prin acest proces vom înţelege trecutul recent al României şi vom şti ce să facem ca să avem un alt fel de viitor”, a explicat Eduard Hellvig.
O opinie ținută voit
În ceea ce privește opinia, adesea prezentată public asupra Serviciului Român de Informaţii și că acesta este continuatorul fostei Securităţi, directorul SRI spune că acest lucru este de multe ori ţinut voit. Cu toate acestea, nu este adevărat și unul dintre motive este chiar vârsta medie din cadrul SRI, de doar 38 de ani, punctează Eduard Hellvig.
„80% din ei vorbesc cel puţin o limbă străină; Serviciul Român de Informaţii are 104 relaţii bilaterale în 68 de ţări. Cred că Ministerul de Externe nu are atâtea relaţii bilaterale. Aveţi senzaţia că un asemenea Serviciu, dacă nu ar avea capabilităţi, infrastructură şi competenţă, ar putea să aibă atâtea relaţii bilaterale?! Ca atare, este o expresie des folosită de unii ca să atace pur şi simplu instituţia”, consideră Eduard Helvig.