Mentenanţa sistemului informatic şi transferul centrului de date şi aplicaţii într-un spaţiu securizat, procese care au loc în cursul acestei luni, nu afectează în niciun fel activitatea curentă a agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, se arată într-un comunicat ANOFM.
Locurile de muncă vacante actualizate pot fi vizualizate pe site-ul ANOFM, precizează Agenţia.
Joi, la nivel naţional, erau vacante 6.062 locuri de muncă, 91,75% dintre acestea fiind pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi.
SURSA: Agerpres