După ce Consiliul de Administrație al BNR a decis majorarea dobânzii de referință la 4,75% pe an, față de 3,75% pe an, guvernatorul Băncii Naționale a României a precizat că cel mai mare risc pentru economii este reprezentat de stagflație, subliniind că nu numai România este în acest pericol, ci întreaga lume.

Amintim că prin stagflație se înțelege o perioadă în care a fost înregistrată o inflație ridicată și o creștere economică redusă, pe fondul unui șomaj ridicat. Pe acest fond, guvernatorul BNR a adus în discuție perioada de stagflație din anii 70, care a putut fi depășită la aproape zece ani distanță.

Este de menționat că rata anuală a inflației a crescut rapid în primele două luni ale trimestrului II din acest asta, o majorare mai mare decât cea care era programată pentru această perioadă. Astfel, în luna aprilie a fost înregistrată o rată anuală a inflației de 13,76%, în creștere față de luna martie când a fost înregistrată o inflație de 10,15%. Inflația a continuat să crească în luna mai 2022, ajungând la 14,49%, potrivit guvernatorului BNR.

Cea mai mare parte a creșterii a fost determinată din nou de componente exogene ale IPC, mai cu seamă de scumpirea consistentă și peste așteptări a energiei electrice și gazelor naturale – pe fondul modificării în luna aprilie a caracteristicilor schemelor de plafonare a prețurilor –, și într-o mică măsură de majorarea prețului combustibililor, sub influența ascensiunii cotației țițeiului, în contextul războiului din Ucraina și al sancțiunilor asociate.

Intensificarea activității economice

Într-o altă ordine de idei, activitatea economică s-a intensificat în primul trimestru al acestui an, mult mai mult decât a fost anticipat. Așadar, a crescut cu 5,2% față de trimestrul IV din 2021, atunci când a crescut cu un procent, comparativ cu intervalul precedent.

Evoluția face probabilă o reamplificare vizibil peste așteptări a excedentului de cerere agregată în acest interval, dar relativ moderată.

În ceea ce privește dinamica anuală a PIB, aceasta a crescut în trimestrul I al 2022 la 6,5%, de la 2,4 procente în trimestrul IV al anului trecut. Plusul de dinamică a fost determinat, însă, în principal de variația stocurilor, iar aportul consumului privat – secundar ca mărime –, s-a datorat unor subcomponente altele decât cumpărările de mărfuri și servicii, care și-au diminuat considerabil avansul în termeni anuali în acest trimestru, inclusiv pe fondul unui efect de bază. O contribuție notabilă a venit și din partea formării brute de capital fix, ca efect al redinamizării consistente, față de aceeași perioadă a anului trecut, atât a investițiilor nete în utilaje (inclusiv mijloace de transport), cât și a construcțiilor noi.

Totodată, exportul net și-a anulat în acest trimestru contribuția negativă la dinamica anuală a PIB, în condițiile în care creșterea variației anuale a volumului exportului de bunuri și servicii a devansat-o pe cea a volumului importului. Soldul negativ al balanței comerciale și-a reaccelerat însă creșterea în termeni anuali, preponderent pe fondul evoluției relativ mai nefavorabile a prețurilor importurilor, iar deficitul de cont curent și-a accentuat considerabil trendul de adâncire în raport cu perioada similară a anului trecut, inclusiv ca urmare a deteriorării puternice a dinamicii soldului balanței veniturilor primare, pe seama ieșirilor de profituri reinvestite și de dividende distribuite.

Evoluțiile recente ale indicatorilor cu frecvență ridicată sugerează o cvasi-stagnare a activității economice în trimestrul II, sub impactul războiului din Ucraina și al sancțiunilor asociate, implicând o scădere considerabilă a dinamicii anuale a PIB în acest interval, a subliniat Isărescu.

Astfel, datele aferente lunii aprilie arată o decelerare a creșterii anuale a comerțului cu amă-nuntul și a celui auto-moto, precum și o amplificare a contracției în termeni anuali a producției industriale, concomitent cu diminuarea considerabilă a dinamicii comenzilor noi în industria prelucrătoare. Totodată, volumul lucrărilor de construcții a consemnat în aprilie un declin amplu față de perioada similară a anului trecut, în principal ca urmare a evoluțiilor de pe segmentul rezidențial și de pe cel nerezidențial, dar și ca urmare a accentuării contracției construcțiilor inginerești.

Efectivul salariaților a continuat să se mărească

Efectivul salariaților din economie a continuat însă să se mărească în martie-aprilie, într-un ritm lunar chiar ceva mai alert și atribuibil aproape exclusiv angajărilor din sectorul privat, iar rata șomajului BIM s-a redus gradual în ultimele luni, până la 5,4 la sută în mai, rămânând totuși vizibil peste valorile pre-pandemie. Totodată, deficitul de forță de muncă raportat de companii și-a accelerat creșterea în trimestrul II, tinzând să se apropie de nivelurile prevalente anterior pandemiei, iar intențiile de angajare pe orizontul apropiat de timp s-au majorat, dar în condițiile unor evoluții mixte la nivel sectorial, justificate probabil mai ales de efectele și incertitudinile generate de războiul din Ucraina și de sancțiunile instituite.

Pe piața financiară, principalele cotații ale segmentului monetar interbancar și-au accelerat creșterea în perioada recentă, sub impactul majorării ratei dobânzii de politică monetară din luna mai și al controlului ferm exercitat de banca centrală asupra lichidității de pe piață, dar și pe fondul așteptărilor privind creșterea ratei dobânzii-cheie, potențate de mesajele BNR și de deciziile băncilor centrale din regiune. La rândul lor, randamentele titlurilor de stat și-au accentuat traiectoria ascendentă, îndeosebi pe scadențele scurte și medii, inclusiv în contextul unui scurt episod de sell-off pe piețele de obligațiuni, antrenat de expectațiile privind normalizarea mai rapidă a conduitei politicii monetare de către Fed și BCE, precum și pe fondul continuării deteriorării sentimentului investitorilor financiari față de unele piețe din regiune. Totodată, rata medie a dobânzii la depozitele noi la termen și-a accelerat considerabil creșterea în aprilie și mai, chiar și pe segmentul populației. În această conjunctură, cursul de schimb leu/euro s-a menținut relativ stabil și pe parcursul lunilor mai și iunie.

Dinamica anuală de două cifre a creditului acordat mediului privat a crescut

Dinamica anuală de două cifre a creditului acordat sectorului privat a continuat să crească în primele luni ale trimestrului II, ajungând la 16,5 la sută în luna mai și la 16,16 la sută pe ansamblul intervalului, în condițiile în care menținerea relativ constantă a variației deosebit de înalte a componentei în lei a fost însoțită de o nouă accelerare a creșterii creditului în valută. Ponderea componentei în lei în creditul acordat sectorului privat s-a menținut astfel constantă, la 72,7 la sută.

Potrivit actualelor evaluări, rata anuală a inflației va continua să crească până la mijlocul trimestrului III, sub impactul șocurilor pe partea ofertei, dar într-un ritm vizibil încetinit, urcând astfel moderat peste valorile prognozate în luna mai pe orizontul scurt de timp.

Determinante pentru înrăutățirea perspectivei apropiate a inflației sunt dinamicile mai mari anticipate a fi consemnate în lunile următoare de prețurile combustibililor, gazelor naturale și energiei electrice – chiar și în contextul aplicării schemelor de sprijin și al manifestării unor efecte de bază –, precum și de prețurile alimentelor procesate, în principal sub influența ascensiunii mai puternice a cotațiilor țițeiului, produselor energetice și ale mărfurilor agroalimentare, pe fondul războiului din Ucraina și al sancțiunilor asociate. Efecte inflaționiste suplimentare sunt așteptate și de pe segmentul prețurilor administrate, inclusiv ca urmare a scumpirii biletelor CFR, precum și de pe cel al produselor din tutun, pe fondul majorării accizei specifice.