Categoria de produse care va exploda în perioada următoare este cea de “Fashion”, iar aceasta va deveni numărul unu în vânzări la eMAG, a declarat Iulian Stanciu, CEO şi acţionar.
Piaţa locală de fashion este estimată la patru miliarde de euro. “În cinci ani consider că această categorie de produse va fi numărul unu din punct de vedere valoric”, afirmă Stanciu.
La ediţia din acesta an de Black Friday, eMAg va avea 200.000 de produse la reduceri din categoria Fashion. Potrivit oficialilor eMAG, cele mai mari reduceri la ediţia din acest an a Black Friday vor fi la produsele Fashion, cele pentru casă şi gradină şi jucării.
eMAG a investit 2,5 milioane de euro pentru Black Friday în servere, servicii de hosting şi cloud, astfel încât vineri dimineaţa site-ul să poate fi accesat fără probleme. În ceea ce priveşte livrarea, eMAG lucrează cu 20 de firme de curierat, dar 50% din comenzi vor fi livrate de Fan Courier. Produsele mari, precum frigiderele vor fi aduse de compania de curierat HDS. Clienţii vor putea ridica produsele şi din cele 15 showroomuri sau cele 600 oficii poştale cu care eMAG colaborează.