Legislaţia în domeniul forestier trebuie refăcută, nu revizuită, în aşa fel încât să trecem de nivelul de Ev Mediu în care se află acest sector, a declarat, marţi, într-o conferinţă de bilanţ, Erika Stanciu, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), Direcţia Păduri.
”Sectorul forestier necesită o reformă majoră, totală. Şi când spun asta, mă refer la necesitatea unei strategii elaborată de jos în sus, o refacere a legislaţiei, nu o revizuire a ei. În momentul de faţă avem o legislaţie extrem de stufoasă şi este nevoie de plăţi compensatorii şi, mai mult decât atât, de o schimbare de abordare. Suntem la nivel de Ev Mediu atunci când vorbim despre domeniul forestier. Avem pădurari care lucrează opt ore şi sunt plătiţi cum sunt plătiţi. Există alte metode de pază, mult mai performante, există alte abordări pe care ar trebuie să le analizăm. Cred că, în câţiva ani, trebuie să reducem la minim orice intervenţie ilegală în pădure. Pentru asta, este nevoie de creşterea capacităţii, cu oameni cu experienţă, dorinţă şi motivaţie să lucreze în păduri”, a precizat Stanciu.
Aceasta a adăugat că orice propunere care vizează domeniul forestier trebuie să fie discutată cu actorii implicaţi şi societatea civilă. ”Nu am avut un mandat uşor, poate să se putea face mai mult. Cei care vin după noi, sper să facă mult mai multe, cu mai puţine greşeli. Mi se pare esenţial ca orice apare pe acest domeniu, care este de interes public, să se facă în consultare cu cei implicaţi. Am şi făcut acest lucru şi din acest motiv finalizarea unor acte normative a durat foarte mult”, a explicat secretarul de stat. (Sursa: Agerpres)