Agenţia de evaluare Standard and Poor's a coborât luni ratingul grupului francez de asigurări Groupama la "BB" de la "BBB minus", citând gradul insuficient de adecvare a capitalului, transmite Reuters.
Standard and Poor’s a precizat că a decis să retrogradeze grupul Groupama şi subsidiarele sale în categoria "junk" după ce a analizat profilul financiar şi de business al companiei în urma recentelor decizii ale echipei manageriale de a îmbunătăţi gradul de adecvare a capitalului. Aceste acţiuni au constat în principal în reducerea expunerii pe riscurile imobiliare şi vânzarea mai multor entităţi.
"Considerăm că deşi aceste acţiuni au un caracter pozitiv, este puţin probabil să restabilească gradul de adecvare a capitalului Groupama la un nivel comparabil cu un rating de tip investment-grade în următorul an", se arată în comunicatul agenţiei.
În plus, perspectiva asociată este una ‘negativă’, ceea ce reflectă punctul de vedere al Standard and Poor’s potrivit căreia condiţiile economice negative ar putea constrânge şi mai mult rata de adecvare a capitalului Groupama. S&P avertizează că ar putea decide o nouă retrogradarea dacă în urma acţiunilor manageriale rata de adecvare a capitalului nu se va îmbunătăţi în cursul anului următor, sau dacă poziţia competitivă a grupului pe piaţa franceză se va deteriora. În sens invers, perspectiva ar putea fi îmbunătăţită la pozitivă dacă echipa managerială va reuşi să implementeze toate acţiunile propuse, rezultând o stabilizare a profilului financiar al grupului.
Groupama are 38.500 de angajaţi şi este prezent pe 14 ţări, în special în Europa. În ultima vreme grupul francez a fost supus la presiuni pentru vânarea unor active după ce autoritatea franceză de reglementare Autorite de Controle Prudentiel a cerut grupului să-şi îmbunătăţească solvabilitatea, grav afectată de expunerea pe obligaţiunile suverane greceşti.
Groupama Asigurări are în România o reţea de peste 300 de agenţii şi puncte de lucru. Groupama Asigurări a luat naştere din fuziunea Asiban şi BT Asigurări Transilvania şi a integrării structurii de vânzări a OTP Garancia.
Sursa: Agerpres