Ratingurile suverane ale Ungariei pe termen lung în valută şi monedă locală a fost reduse cu o treaptă, de la ‘BB plus’ la ‘BB’, cu perspectivă stabilă. Ratingul ‘BB’ atribuit Ungariei de S&P este la acelaşi nivel cu cel al Portugaliei,Turciei, Serbia şi Macedonia.
Guvernul Ungariei a apreciat că retrogradarea este o decizie "frivolă"
Ungaria se confruntă cu a doua recesiune din ultimii patru ani. Luna trecută guvernul s-a răzgândit în privinţa reducerii taxei pe bănci, cea mai ridicată din UE, pentru a reuşi să reducă deficitul bugetar la 3% din PIB în 2013. S&P estimează că pe termen scurt guvernul va reuşi să-şi îndeplinească ţintele fiscale.
Anul trecut Ungaria şi-a pierdut ratingul ‘ investment grade’ atribuit de Fitch, S&P’s şi Moody’s iar forintul s-a depreciat cu 15% faţă de euro în a doua jumătate a lui 2011. Anul acesta forintul s-a apreciat cu 11,9% faţă de euro datorită măsurilor de stimulare a economiei mondiale şi a speranţelor investitorilor că se va ajunge curând la un acord cu FMI.
Guvernul are ca obiectiv obţinerea unui deficit bugetar de 2,7% din PIB în 2012 şi 2013, în timp ce UE se aşteaptă la un deficit de 2,9% în 2013 şi de 3,5% în 2014.
Politicile guvernului, inclusiv măsurile excepţionale aplicate sectorului financiar, ar putea eroda potenţialul de creştere al Ungariei pe termen mediu, apreciază S&P. Agenţia se aşteaptă ca economia Ungariei să crească anul viitor cu 0,8%, în timp ce guvernul estimează un avans de 0,9%.
Ungaria a cerut încă din luna noiembrie a anului trecut un împrumut, de tip preventiv, în valoare de 15-20 de miliarde de euro de la FMI şi UE, necesar pentru stabilizarea economiei ungare. Negocierile au fost blocate însă până în luna iulie a acestui an din cauza îngrijorărilor exprimate de Comisia Europeană şi FMI faţă de independenţa băncii centrale.
Marile agenţii de evaluare financiară au avertizat autorităţile ungare încă de la începutul lunii trecute să încerce să ajungă la un acord de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional. De asemenea, Fitch a anunţat luni că va revizui ratingul BB plus (categoria junk) atribuit Ungariei până la Crăciun.
Sursa: Agerpres