Standard & Poor's a revizuit în scădere, de la 'BB plus' la 'BB' ratingurile pentru creditele pe termen lung al oraşului Bucureşti din România şi ulterior a retras aceste calificative, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.
La momentul retragerii ratingului, perspectiva era negativă.
Retrogradarea reflectă ceea ce S&P consideră a fi incertitudinea nerezolvată privind refinanţarea masivă a oraşului şi expunerea în valută, asociată cu achitarea emisiunii de eurobonduri de 500 milioane de euro, scadente în 2015, precum şi viitorul datoriei oraşului şi politicile de lichidităţi.
Ratingurile sunt de asemenea constrânse de cadrul instituţional "neechilibrat şi în curs de dezvoltare" al Bucureştiului, precum şi de situaţia lichidităţilor, pe care S&P o vede ca slabă.
Cu toate acestea, ratingurile sunt sprijinite de poziţia Bucureştiului, care este centrul administrativ, financiar şi economic al României, şi de excedentul bugetar operaţional foarte ridicat al oraşului.
S&P a retras ratingurile Bucureştiului din motive contractuale. La momentul retragerii ratingului, perspectiva era negativă, reflectând opinia S&P că ratingurile s-ar putea confrunta cu presiuni negative suplimentare.
Sursa: Agerpres