"În opinia noastră, diminuarea cererii externe şi înrăutăţirea balanţei comerciale (preţul exporturilor comparativ cu importurile) au făcut mai dificilă reechilibrarea economică şi au crescut riscurile la adresa credibilităţii Turciei, dată fiind datoria sa externă mare. În consecinţă, perspectiva pentru ratingul suveran al Turciei a fost revizuită la stabilă de la pozitivă, reflectând punctul nostru de vedere că este posibil ca ratingurile să rămână la nivelul actual în următoarele 12 luni", se arată în comunicatul Standard & Poor’s.
Agenţia estimează că în 2012 necesităţile de finanţare externă ale Turciei vor ajunge la echivalentul a 142% din balanţa de cont curent, unul din cele mai ridicate procente în rândul statelor care beneficiază de un rating. S&P avertizează că această dependenţă semnificativă de finanţarea externă face Turcia vulnerabilă la şocuri, fie interne, în cazul în care ritmul susţinut de creştere a creditului va conduce în viitor la creşterea creditelor neperformante, fie externe, în cazul în care aversiunea faţă de risc va speria investitorii străini, ceea ce va rezulta într-o ieşire masivă a capitalului străin.
Standard & Poor’s precizează că ar putea lua în considerare o acţiune pozitivă de rating dacă se vor înregistra reforme structurale în domeniul securităţii sociale, energiei, educaţiei şi muncii, reforme care vor conduce la creşterea investiţiilor străine directe şi la creştere economică. În schimb, dacă cererea externă se va dovedi mai slabă decât în scenariul de bază, dacă preţul importurilor petroliere ale Turciei va continua să crească la fel ca şi costurile de finanţare externă, aceste lucruri ar putea slăbi credibilitatea Turciei şi ar pune presiuni asupra ratingurilor.