Standard & Poor’s: „Principala problemă care a dus la retrogradarea SUA este politică”

Agenţia de rating Standard and Poor's a afirmat, sâmbătă, că principala problemă pentru care a scăzut nota Statelor Unite este politică, şi anume incapacitatea aleşilor americani de a găsi un teren de înţelegere în privinţa chestiunilor bugetare, transmite AFP.

„Riscurile politice au o pondere mai importantă decât partea bugetară în această ecuaţie”, a declarat directorul de rating al ţărilor de la Standard & Poor’s, David Beers. Agenţia a explicat că guvernul american, concentrându-se asupra „erorii” cifrelor pe care, în opinia lui, ar fi comis-o agenția, a uitat că au existat şi alţi factori în decizia de a scădea nota de la la AAA”  la „AA+”.
„Există riscul ca în toate aceste discuţii accentul să fie pus prea mult pe aspectul bugetar. Evident, aspectul bugetar este un pilon important al analizei noastre, dar nu este decât unul din cei cinci piloni”, a continuat preşedintele comitetului de rating al ţărilor de la S&P, John Chambers. Ceilalţi patru sunt „configuraţia politică”, soliditatea economiei şi perspectivele acesteia de creştere, poziţia acestei economii faţă de restul lumii şi politica monetară.
Or, „guvernul american nu are aceeaşi capacitate de anticipare” ca statele notate cu AAA pentru ”a găsi soluţii pe termen lung care să aşeze finanţele sale publice pe un soclu solid”, a sublinita Chambers.
Într-un comunicat dat publicităţii, vineri, de Standard and Poor’s, analiştii agenţiei şi-au exprimat ‘pesimismul în legătură cu capacitatea Congresului şi a guvernului de a transforma acordul lor încheiat în cursul acestei săptămâni într-un plan mai vast de reechilibrare’, evidenţiind profundele dezacorduri dintre democraţi şi republicani asupra chestiunilor bugetare.
Sursa: Agerpres