Asigurarea securității cibernetice a devenit un subiect de preocupare crescută în ultimul an la nivel internațional, în condițiile creșterii rolului comunicării la distanță, deopotrivă pentru oameni și companii, pe fondul pandemiei COVID-19, dar și în contextul dezvoltării noilor generații de rețele de telecomunicații.
În acest sens, Matthias Intemann, directorul departamentului de certificare din cadrul Biroului Federal pentru Informaţii şi Securitate din Germania (BSI) subliniază este esențială cooperarea dintre autorități pe de o parte și furnizori, distribuitori și operatori pe de altă parte în dezvoltarea unei interconectivități și a unul echilibru la nivel de securitate și disponibilitate a soluțiilor. Delarația a fost făcută în cadrul celei de a zecea conferinte Certcon, care a avut loc al finalul săptămânii trecute.
Cu aceeași ocazie, el a subliniat că certificarea și standardizarea în domeniul securitatii cibernetice reprezintă atât o oportunitate, cât și o necesitate. Certificarea este privită ca un instrument legislativ pentru aplicarea standardelor, iar standardizarea este un mijloc de exprimare a nevoilor de securitate sau a altor nevoi de conformitate care pot face parte din legislație, dar care în același timp poate fi aplicată în procese de achiziție publică din diferite domenii.
Cu această ocazie el a lansat întrebarea ce s-ar întâmpla dacă statele membre UE ar agrea asupra principiilor de securitate și a unei metode de evaluare a securității? În opinia lui Matthias Intemann, operatorii de rețele mobile ar considera binevenită o astfel de reglementare, pentru că ea ar oferi condiții echitabile de concurență pentru toți jucătorii din statele UE. Pentru furnizori ar rezulta de asemenea un impact pozitiv, deoarece ei ar implementa structura de securitate agreată de statele membre.
Conform oficialului german, chiar și o astfel de soluție ar putea fi îmbunătățită prin implicarea statelor UE într-un proces global de standardizare. Totodată, the EU Cybersecurity act, asigură în opinia lui Matthias Intemann un cadru propice pentru certificarea UE în materie de securitate cibernetica, implicând activ și transparent statele membre si contribuie la promovarea și consolidarea poziției UE cu privire la securitatea cibernetică și standardizarea globală în domeniile de aplicare, conform bursa.ro.