Peste 8.330 de animale sterilizate în 2024
ASPA Bucureşti a transmis, luni seară, că în anul 2024 au fost sterilizate gratuit peste 8.330 de animale, ca rezultat al campaniilor de sterilizări gratuite pentru câini şi pisici desfăşurate pe parcursul întregului an. În cadrul acestor campanii, peste 3.160 de câini de rasă comună, cu deţinător, şi peste 5.170 de pisici, atât cu, cât şi fără deţinător, au beneficiat de sterilizare gratuită, iniţiativa fiind derulată de Primăria Municipiului Bucureşti prin ASPA.
Sterilizările au fost realizate atât în clinici veterinare mobile, precum Green Vet, Hands & Paws Vet și Sache Vet Clinic, cât și în cabinete veterinare fixe, printre care se numără Vet4life, Adora Pet, Bimbo Vet, Anima Vet Concept și Happy Taz Vet.
”Anul acesta am continuat să însoţim Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti la ACŢIUNILE DE INFORMARE ŞI CONTROL din poartă în poartă pentru verificarea sterilizării şi microcipării câinilor cu deţinător, având şi sprijinul Jandarmeriei Capitalei. Experienţa anilor anteriori ne-a arătat că numărul programărilor pentru sterilizarea câinilor a fost influenţat într-o foarte mare măsură de desfăşurarea acestor acţiuni”, a mai precizat sursa citată.
Peste 28.100 de imobile au fost vizate de acțiunile de teren
În anul 2024, echipele implicate în acțiunile de teren au vizitat peste 28.100 de imobile și au purtat discuții cu mai mult de 11.900 de persoane care se aflau la domiciliu în momentul desfășurării acestor activități.
ASPA Bucureşti a mai precizat că persoanele verificate dețineau peste 8.600 de câini, dintre care mai mult de 5.300 erau câini de rasă comună, însă doar aproximativ 1.240 dintre aceștia erau sterilizați și circa 1.745 erau microcipați. Din acest motiv, polițiștii locali au emis peste 3.800 de notificări de intrare în legalitate. Instituția a subliniat că anul a fost marcat de o activitate intensă, dar și de rezultate foarte bune, datorită unei colaborări eficiente cu Primăria Capitalei și Poliția Locală a Municipiului București.
Campaniile de sterilizare gratuită pentru câini și pisici, însoțite de acțiuni de informare și controale, vor fi reluate începând cu luna ianuarie 2025.
Reguli pentru cei care stau la bloc
În altă ordine de idei, aminti, că, dacă stai la bloc și deții animale de companie, trebuie să respecți anumite reguli specifice. În prezent, asociația de proprietari are posibilitatea de a interzice prezența animalelor de companie în bloc, deși legislația în vigoare nu oferă prevederi foarte clare în acest sens.
În linii mari, subiectul se referă la câini și pisici, dar și la specii precum papagali, peruși sau chiar animale exotice, pe care le vezi de obicei doar pe canale dedicate naturii, precum Animal Planet. Unele asociații de proprietari permit deținerea animalelor de companie, însă impun condiții stricte, în timp ce altele pot institui restricții și chiar interzice complet acest lucru.
Deși rare, restricțiile privind deținerea animalelor de companie în blocuri pot apărea în anumite situații, fiind stabilite la nivel local, prin regulamentele interne ale fiecărei asociații de proprietari. Mai multe poți afla aici.