Grupul american Starbucks, operatorul celei mai mari reţele de cafenele din întreaga lume, a lansat o aplicaţie iPhone prin care utilizatorii smartphone-ului de la Apple pot comanda produse şi achita nota de plată din câteva tastări.

Aplicaţia este disponibilă pentru moment doar în Statele Unite şi cuprinde 16 locaţii din Silicon Valley şi Seattle. Dacă această metodă va avea priză la public ar putea fi implementată şi în alte ţări.

Pe lângă simpla efectuare a unei tranzacţii, utilizatorii aplicaţiei Starbucks Card Mobile vor putea vizualiza toate operaţiunile efectuate de-a lungul timpului.

Renumitul lanţ de cafenele a mai lansat şi un alt serviciu, myStarbucks, care permite localizarea cafenelelor şi ofera accesul la informaţii nutritive despre produsele din locaţiile respective.

Starbucks operează peste 16.000 de cafenele în 49 de ţări.

În prezent, compania deţine şapte cafenele pe piaţa din România, dintre care cinci în Bucureşti (Plaza Romania, Bucureşti Mall, Baneasa Shopping City, Liberty Center, America House Center), o cafenea în Cluj-Napoca (Iulius Mall) şi una în Timişoara (Iulius Mall).

Starbucks a pătruns pe piaţa din România pe 17 aprilie 2007, prin inaugurarea primei cafenele din Europa Centrală şi de Est la Bucureşti, ca rezultat al unui joint venture dintre Starbucks Coffee Company şi partenerul său european Marinopoulos Group.