Lanţul Starbucks, cu sediul la Seattle, a anunţat că va începe să interzică fumatul pe o distanţă de opt metri de cafenelele sale din SUA, măsură ce va fi aplicată începând de sâmbătă. Purtătorul de cuvânt al Starbucks, Jaime Lynn Riley, a afirmat că intenţia este de a extinde politica de interzicere a fumatului în spaţii închise la zone din afara cafenelelor din SUA.

‘Dacă există îngrijorări, sperăm să le soluţionăm pe cale amiabilă’, a precizat Riley, referindu-se la un client care ar putea fuma în zone cu restricţii.

Reglementarea se va aplica pentru 7.000 de cafenele din SUA deţinute şi administrate de Starbucks Corporation, indiferent dacă ele au sau nu terase. Măsura nu ar trebui să provoace o schimbare majoră în multe zone în care este interzis deja fumatul la o anumită distanţă de intrarea într-un spaţiu comercial.

Sursa: Agerpres