"V-am fost fidel încă de când aţi intrat pe piaţă, am dat buni pe taxiuri care să mă ducă să-mi iau cafeaua preferată în fiecare dimineaţă, ba chiar am mers în costumul meu de birou prin zăpadă de un metru… pur şi simplu nu pricep de ce oamenii de la departamentul vostru de Business Development au decis să scoată numele Starbucks din logo”, spune unul dintre fanii dezamăgiţi ai cafelei-etalon a Americii pe site-ul companiei.
n rest, majoritatea sutelor de comentarii oscilează între injurii, reclamaţii şi afirmaţii de tipul “sunt profund dezamăgit”.
Ce i-a determinat, deci, pe acţionarii celui mai mare lanţ de cafenele din lume să ia o asemenea decizie? Ei bine, compania se află într-un amplu proces investiţional, la finalul căruia va lansa noi game de produse pe piaţă, care nu vor mai avea legătură cu cafeaua ce a consacrat-o. În cuvintele CEO-ului Howard Schultz, “deşi am fost şi vom continua să fim un retailer de cafea, s-ar putea să lansăm noi produse care să aibă numele nostru pe ele dar să nu conţină niciun strop de cofeină”.
Este prima schimbare de logo a Starbucks de când compania a fost listată pe bursă, în 1992.
Starbucks îşi schimbă logo-ul şi lansează noi game de produse
6 ianuarie 2011, 08:57
Ultima modificare în 6 ianuarie 2011, 10:57
Consumatorii din întreaga lume sunt şocaţi de decizia lanţului Starbucks de a-şi schimba logoul prin eliminarea cuvintelor cheie “Starbucks” şi “coffee”.
Etichete: starbucks
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Editura Evenimentul și Capital angajează redactor economic
- Edenred a achiziționat Euroticket, cel de-al patrulea mare emitent de bonuri de masă
- Cifra de afaceri a Rombat, în creștere cu 30%
- Producţie record de energie la hidrocentralele de pe Dunăre
- Etichetă nouă la export: În România curge lapte și miere. Bio
- Profit de 44 mil. euro la Loterie în 2010, deși jocul 6/49 pierde teren
- Loteria Română a angajat 170 de persoane în 2010
- Încasări de peste 9,3 milioane de euro din exporturile de vin, la nouă luni
- Monopolul Gazprom ia final în Serbia
- Brazilia va deveni a cincea mare economie a lumii până în 2016