Concret, Guvernul Orban a decis ca piscinele interioare să rămână închise deoarece este greu să se respecte distanțarea fizică.
„Hotelurile sunt deschise, restaurantele sunt deschise, rămâne problema piscinelor. Nu este oportună în acest moment deschiderea piscinelor interioare, întrucât este dificil să păstrezi distanţarea fizică, pentru a evita propagarea virusului.
Acest lucru este valabil şi în cazul procedurilor balneare care implică bazinele cu apă. În schimb, în restaurante sunt spaţii bine delimitate”, a precizat oficialul ministerial.
Guvernul Orban a fost somat miercuri să le deschidă
Reprezentanţii Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR) cer Guvernului să permită redeschiderea centrelor de tratament balnear şi a piscinelor interioare, motivând că acestea contribuie la creşterea imunităţii şi, implicit, la scăderea riscului ca oamenii să se îmbolnăvească de COVID-19 şi de alte boli.
Prin faptul că piscinele şi staţiunile balneare rămân închise, Guvernul face de fapt mult mai rău decât bine, în condiţiile în care majoritatea celor care fac astfel de tratamente sunt pensionari, iar lipsa acestor proceduri duce la deteriorarea stării lor de sănătate, susţin reprezentanţii OPTBR.
40% dintre turiştii din staţiunile balneare vin prin Casa Naţională de Pensii
„Turismul balnear aduce în staţiunile balneare circa un milion de turişti. Circa 90 – 95% sunt cetăţeni români. Dintre aceştia, 40% sunt cei care vin prin Casa Naţională de Pensii, deci oameni vulnerabili. Aceşti oameni sunt foarte serioşi şi sunt foarte corecţi în ceea ce priveşte igiena şi purtatul măştii. Aceşti 40% sunt oameni de peste 65 de ani cărora pur şi simplu li se prelungeşte viaţa, trăiesc mai mult datorită tratamentelor balneare. Ceilalţi vin la tratamente unii pentru prevenţie, alţii vin în zonele de spa şi wellness pentru relaxare”, a declarat Nicu Rădulescu, preşedintele OPTBR.
Peste jumătate dintre cei care vin în staţiuni balneare depind de aceste tratamente, având în vedere că starea lor de sănătate a involuat în cele două luni în care a fost stare de urgenţă în România, mai spune acesta.
„Riscul de contaminare cu COVID a oamenilor care vin în staţiuni balneare este minim, însă riscul de a dezvolta complicaţii ale bolilor pe care le au, de a dezvolta boli noi sau de a li se accentua disfuncţiile, dizabilităţile este maxim. Gândiţi-vă că cei peste 65 de ani au fost restricţionaţi timp de două luni să iasă din casă, ei nu s-au mişcat, nu au respirat aer proaspăt, starea lor de sănătate a involuat în cele două luni şi au nevoie ca de aer de aceste tratamente balneare”, a arătat, la rândul său, Mihaela Cucu, preşedintele Comisiei medicale din cadrul organizaţiei.