Stare de alertă în capitala Ungariei! Dunărea a ieșit din matcă la Budapesta

Ungaria, inundatii

SURSĂ FOTO: Blikk

Este stare de alertă în Ungaria. Valul de inundații a ajuns miercuri, 18 septembrie, la Budapesta, iar cheiurile au fost inundate. Premierul maghiar Viktor Orban colaborează cu primarul din opoziție Gergely Karácsony pentru a oferi ajutor persoanelor afectate.

Inundațiile devastatoare au ajuns și în Ungaria. Budapesta se confruntă cu mai multe probleme în ziua de miercuri, 18 septembrie, după ce cheiurile au fost inundate. În urma celor întâmplate, premierul maghiar Viktor Orban și-a amânat obligațiile internaționale pentru a fi prezent la centrul operațional de protecție împotriva inundațiilor.

Ungaria a fost lovită de inundații

În momentul de față, premierul maghiar colaborează cu primarul din opoziție Gergely Karácsony pentru a oferi ajutor persoanelor afectate de inundații, conform Blikk.

Nivelul Dunării la Budapesta ar putea atinge vârful sâmbătă după-amiază, 846 de centimetri, arată cele mai recent prognoze.

Amintim că cel mai înalt nivel al apei înregistrat vreodată a fost de 891 cm.

SURSĂ FOTO: Blikk

1.667 de soldați participă la activitatea de apărare

În momentul de față, 1.667 de soldați participă la activitatea de apărare. Totuși, contingentul poate crește până la 4.000.

Din cifra menționată, 988 de persoane lucrează în managementul de dezastre. Totodată, 312 ofițeri de poliție sunt în alertă.

4.392 de persoane lucrează în prezent în controlul inundațiilor

Potrivit sursei menționate, totalul de persoane care lucrează în controlul inundațiilor este de 4.392 persoane în momentul de față. Nu sunt luați în calcul și voluntarii.

O situație foarte gravă este în Pilismaró. Potrivit oficialilor, există o secțiune a autostrăzii 11 care este inundată. Astfel, personalul operațional a decis să anunțat variante de deviere. Situația este critică și în insula Margaret.

Viktor Orban a vorbit și despre metroul din Piața Batthyányi. Zidul este destul de subțire, iar infiltrațiile de apă nu pot fi prevenite, avertizează autoritățile. Totuși, premierul maghiar speră că  metroul nu va trebui să fie închis.

Publicația menționată notează că situația este dificilă și la Dunabogdány, Leányfalu, Tahi și Vác.

De asemenea, Kismaros este un „teren dificil, cea mai mare parte a așezării se află pe câmpii inundabile”.

SURSĂ FOTO: Captură X

Premierul maghiar și-a amânat obligațiile internaționale

Amintim că premierul din Ungaria și-a amânat obligațiile internaționale pentru a oferi ajutor persoanelor afectate de inundații. Liderul partidului Fidesz cooperează cu primarul Gergely Karácsony, din formațiunea de opoziție Országgyűlés.

„Suntem condamnați să colaborăm”, a declarat Orban.

El a oferit și asigurări pentru populație, punctând că nivelul ridicat al Dunării este sub nivelul-record din 2013.

„Este o provocare, dar acestea sunt evenimente așteptate”, a mai spus Orban.

Cu privire la reziliența instalațiilor de protecție împotriva inundațiilor, premierul maghiar a explicat că au fost realizate investiții în valoare de 435 de miliarde de forinți, respectiv 1,1 miliarde de euro, după 2013.

În cazul Dunării, au fost realizate investiții de 150 de miliarde de forinți, respectiv 380.000 de euro, după evenimentele din 2013.