S-a declarat stare de alertă din cauza gunoaielor. Este pericol de infecție
Cetățenii din Brăila sunt în pericol de infecție de două zile încoace, după ce firma de salubritate, care avea contract cu întregul județ, a încetat să ridice deșeurile din pubele.
Neînțelegerile cu primăria municipalității au început de la faptul că firma responsabilă de colectarea gunoaielor a cerut o sumă mai mare pentru serviciile prestate, dar a primit un refuz. Autoritățile locale au instituit stare de alertă pentru întregul județ începând de marți, pentru o perioadă de 30 de zile.
Deși primăria Brăila a obținut inițial anularea deciziei firmei de salubritate de a înceta contractul, gunoaiele din tot orașul sunt lăsate nedezgropate de două zile.
„Situaţia a fost generată de întreruperea de către operatorul de salubritate a activităţii de colectare şi transport deşeuri, ceea ce ar putea conduce la afectarea sănătăţii populaţiei şi poluare excesivă a mediului”, explică Gabriel Tudose, purtător de cuvânt Prefectura Brăila.
Și cetățenii sunt revoltați, în special având în vedere temperaturile ridicate.
„Primăria lua şaptezeci şi lor le dădea treizeci la sută”, spune un localnic.
Până când problema va fi rezolvată, primăria Brăila a instalat încă 600 de pubele pentru colectarea gunoiului. În plus, autoritățile județene au instituit stare de alertă pentru o perioadă de 30 de zile. La cererea prefecturii, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Eco Dunărea Brăila, împreună cu unitățile administrativ-teritoriale membre, vor prelua colectarea gunoiului pe întreg teritoriul județului.
Primarul spune că problema a fost rezolvată
În altă ordine de idei, primarul Brăilei anunță că a găsit deja soluția la problemele grave din domeniul salubrității, care au dus la declararea stării de alertă: a organizat într-o singură zi o licitație pentru stabilirea unui nou operator de salubritate și acesta este nimeni altul decât ECO SA, firma cu care anunțase că va lucra până se va stabili un nou operator unic.
Problemele nu s-au rezolvat decât parțial, fiindcă ECO și-a încetat de mai bine de un an activitatea pe salubrizare și oricum nu avea suficiente utilaje ca să acopere tot municipiul, dar sigur e mai bine cu ECO, decât deloc.
„Am semnat contract de salubritate cu S.C. ECO S.A., societatea primăriei, doar pentru Municipiul Brăila, pe termen limitat. La fel vor face și primăriile din județ, cu orice societate.
În această perioadă, ADI ECO Dunărea (asocierea tuturor primăriilor din județ) va organiza o nouă licitație publică și va încheia un contract cu o societate de salubrizare pentru tot județul.
Acestea sunt prevederile legale și trebuie sa le respectăm” a anunțat primarul Viorel Marian Dragomir.
S.C. ECO S.A. va colecta astfel:
– în zilele lucrătoare în două schimburi, de la ora 05.00 până la ora 22.00
– sâmbătă și duminică până la ora 15.00