Premierul Ludovic Orban a declarat că măsura de închidere a metroului este "o măsură extremă", care nu are "nicio fundamentare astăzi" şi care poate provoca perturbaţii majore în ceea ce priveşte mobilitatea cetăţenilor din Bucureşti.
El a adăugat, însă, că este necesar, în această perioadă, ca locuitorii Capitalei să în calcul, pentru a evita aglomeraţiile, metode de transport alternativ – maşina personală, bicicleta sau chiar mersul pe jos pe distanţe mai scurte.
„În ceea ce priveşte metroul, niciodată, până la acest moment, nu am avut pe masă analiza unei decizii de închidere a metroului. Aici am luat măsura şi am învestit ITM-ul cu competenţa de aplicare a acestei măsuri de decalare a programului de începere pe diferite zone, astfel încât să se evite aglomeraţia la anumite ore, adică într-o anumită zonă de birouri, de exemplu, sau într-un parc industrial sau în zone relativ apropiate, unde există foarte mulţi angajaţi, unii să înceapă la ora 7,00, alţii să înceapă la ora 8,00, alţii să înceapă la ora 9,00, alţii să înceapă la ora 10,00, astfel încât să se diminueze fluxurile de oameni care folosesc transportul cu metroul la aceleaşi ore.
De asemenea, Ministerul Transporturilor a dispus conducerii Metroului să ia toate măsurile sanitare necesare în astfel de situaţii, să dezinfecteze toate spaţiile comune ale metroului, de la garniturile de tren şi toate spaţiile unde există posibilitatea de a atinge diferitele suprafeţe de mulţi cetăţeni.
Măsura de închidere a metroului este o măsură extremă, care nu are nicio fundamentare astăzi şi care poate provoca perturbaţii majore în ceea ce priveşte mobilitatea cetăţenilor din Bucureşti „, a afirmat Ludovic Orban, duminică, într-o conferinţă de presă online, întrebat dacă se are în vedere închiderea metroului odată cu declararea stării de urgenţă.
Premierul s-a referit şi la transportul public de suprafaţă din Capitală. „În ceea ce priveşte transportul public din Bucureşti, STB este în subordinea Primăriei Capitalei şi deciziile trebuie luate în funcţie de necesităţile reale care există de transport, pentru că, repet, nu trebuie acum să ne închidem toţi în case, nu trebuie să ne ferim acum şi de deplasarea la locul de muncă.
Activitatea economică trebuie să funcţioneze, sigur, respectând toate recomandările de protejare a sănătăţii, trebuie să funcţioneze cât mai normal posibil. Sigur că este de evitat utilizarea mijloacelor de transport aglomerate. Pot fi folosite metode de transport alternativ, fie maşina personală, fie transportul cu bicicleta, fie alte mijloace de transport alternativ. Putem să mai mergem şi pe jos, dacă ne deplasăm pe distanţe scurte şi, de preferinţă, este de evitat să te sui într-un mijloc de transport foarte, foarte aglomerat”, a precizat Orban, scrie Agerpres.