Acum câteva zile, Ministerul Agriculturii a postat în dezbatere publică o nouă propunere legislativă, numită în presă OUG –ul ,,calamităților”, o formă de proiect legislativ pentru definirea declarării stării de calamitate, destinat se pare, doar pentru a ,,induce în eroare” fermierii afectați de seceta cruntă care a afectat regiuni întinse din Dobrogea, Moldova, Bărăgan și parte din Oltenia sau Banat.
Am mai scris despre acest proiect de act legislativ și am arătat că sub impresia unui preambul (care nu are importanță în aplicare) unde se vorbește de problemele anului agricol 2019-2020, se lăsa să se creadă că această OUG chiar are în vedere aplicabilitatea pentru acest an, dar de fapt era și este doar o iluzie, deoarece in conținutul actului nu se preciza nici aplicarea retroactivă (chiar dacă ar fi fost foarte probabil declarată neconstituțională) și nici definirea anului agricol, care după opinia multora este deja finalizat.
Alte probleme de formulare conceptuală a acestei OUG, se referă la lipsa de definire a modului de transmitere a stării de forță majoră pe lanțul de aprovizionare sau desfacere al fermierilor sau o explicație logică de ce un fermier afectat de secetă în procent semnificativ (să zicem 80%) nu poate invoca starea de calamitate dacă este dintr-un județ afectat mai puțin de 50%. Adică la acesta nu contează paguba efectivă?
În altă ordine de idei, problemele majore ale fermierilor afectați de secetă sunt modul de derulare a contractelor comerciale încheiate și care pot fi grupate în trei categorii, cele de credit și/sau leasing, apoi cele de achiziție de inputuri și cele de vânzare de produse agricole, în acest din urmă caz având în vedere contractele la termen sau care mai sunt numite ,,futures”.
Toată floarea cea vestită a clasei conducătoare din agricultură, că este vorba de minister, Guvern sau asociațiile profesionale, încearcă și au încercat fiecare în felul lui (ineficient din păcate până în prezent) de a găsi soluțiile miraculoase prin care fermierii să poată fi protejați și să evite tot mai probabilul faliment, care suflă din ce în ce mai tare pe la ușa acestor ferme.
De altfel se poate constata că numărul fermelor scoase la mezat este în creștere, iar numărul fermierior căutați de avocații firmelor furnizoare de inputuri sau a celor de comerț cu cereale devine alarmant de mare. Nici băncile nu lipsesc din acest carusel al ,,hăituirii” fermierilor sub privirea blajină a guvernanților depășiți de situație de prea mult timp și care au început să arunce vina de la un minister la altul, de parcă nu cu toții sunt ai aceluiași Guvern.
La propunerea MADR de inițiere a acestei ,,glume” de OUG a ,,calamităților” prea târzie pentru trecut și prea prost redactată pentru viitor (dacă nu cumva va fi totuși modificată ca și conținut), au apărut declarațiile ARCPA, care înfierează intervenția statului în relațiile contractuale și amenință cu ani de ,,glaciațiune contractuală” pentru fermierii și autoritățile care vor avea curajul să îi înfrunte în aceste momente.
Ca întotdeauna, adevărul este mai pe la mijloc, un pic dreapta sau stânga, depinde de unde este privită problema. De ce spun asta?
În primul rând dacă ne referim la multe din contractele încheiate, fiind o opinie a unui prieten pe care o împărtășesc și care ridică următoarea posibilă problemă și dilemă legată de modul de invocare a evenimentelor de forță majoră, unde în general, din contractele ,,futures” pe care le-am văzut, nu se face precizarea că vânzătorul este și producător, ceea ce este un aspect foarte important, deoarece se lasă impresia că vânzătorul face de fapt o activitate comercială și nu de producție, ceea ce schimbă fundamental regulile de aplicabilitate a acestor excepții contractuale.
Astfel vânzătorul în acest caz nu poate invoca ca forță majoră seceta, cât timp el nu are definit contractual statutul său de producător și aria de desfăsurare a activității, deci ca să fie mai clar, ești din Constanța și nu ai obținut floarea soarelui, este problema ta și te duci în alte zone unde s-a făcut și cumperi cantitatea necesară și onorezi contractul.
Deci dacă observația de mai sus se va confirma în practica juridică din perioada următoare, înseamnă că avem o problemă de concepție a modului de întocmire a contractelor ,,futures” între firmele de comerț cu cereale și fermieri, în sensul că aceștia din urmă trebuie să își definească pe viitor foarte clar statutul contractual de producător și vânzător, iar în al doilea rând trebuie să stabilească arealul de activitate și de obținere a produselor comercializabile pentru a putea invoca ulterior forța majoră datorată condițiilor climatice.
Mai avem și problema că foarte mulți dintre fermieri nu au încercat invocarea forței majore prin obținerea certificatelor constatatoare de la Camera de Comerț, care poate ar fi dat o șansă, dacă ipoteza mai sus menționată va fi invalidată de către instanțe, mai ales în condițiile în care la noi practica juridică are foarte multe nunațe.
Pe de altă parte și comercianții de cereale ar fi trebuit să arate (sunt și excepții) compasiune în aceste momente față de partenerii lor fermierii, în sensul ca măcar să renunțe la aplicarea de penalități de neexecutare de contract, atunci când fermierii dovedesc bună credință. Nu cred că este moral să se profite în mod ,,haiducesc” de aceste penalități care în multe din cazuri sunt 50% din valoarea neexecutată a contractului încheiat, ceea ce este de natura cămătăriei.
Mai mult, amenințarea dispariției acestor tipuri de contracte, poate fi păguboasă, dar doar pentru cei care și cunosc (puțini din păcate) cu adevărat modul de derulare a acestor contracte și implicațiile necunoașterii, deoarece așa cum am arătat mai sus, pot fi și mici ,,sopârle contractuale” introduse voit sau nu și care acum pot fi devastatoare pentru cei care au semnat acest tip de contracte.
Nu în ultimul rând, mulți din angajații acestor firme de comerț cu cereale sub presiunea realizării targetului, au uitat de obligația ,,morală”, fiindcă legală nu este, prin care să nu îi permită fermierului contractarea producției în procent foarte mare, pentru a evita riscurile de neexecutare. Sunt și firme sau reprezentanți, personal cunosc astfel de oameni, care au rămas profesioniști și atenționează fermierul să nu încheie contracte pe producții mari la hectar.
În cazul contractelor de furnizare de inputuri, cred că ministerul agriculturii nu a avut nici o strategie de negociere, deoarece nu reiese din măsurile preconizate ce se va întâmpla concret în această situație după eventuala amânare a plăților contractuale. Să zicem că acest lucru se va întâmpla, impus cu forța, dar apoi fermierii de unde vor lua inputuri? Este simplu a crede că vom ,,găsi noi fermierii soluții pe piață” fiindcă sunt mulți furnizori, lucru poate corect, dar câți dintre aceștia pot rezista unui astfel de șoc financiar. Multă lume crede că aceste firme furnizoare de inputuri stau pe saci de bani, dar unele dintre ele trăiesc periculos și dacă nu vor avea șansă și înțelegere din partea firmelor multinaționale, vom asista la insolvențe surprinzătoare. Aici o mare întrebare pentru care nu știu dacă vreun oficial a fost curios să îi afle răspunsul, este cât sunt dispuse aceste multinaționale furnizoare de pesticide, semințe sau îngrășăminte să finanțeze fermierii români și cât sunt costurile viitoare pentru acest lucru, fiindcă întotdeauna există un cost.
Legat de contractele de credit am spus de mult că este o luptă pierdută, fiindcă a fost prost dusă și acum este tardivă orice formulă, iar singura soluție a oficialilor ministeriali de la agricultură este aruncarea răspunderii în curtea BNR. Îi înțeleg pe fermierii care sunt afectații și îsi doresc soluții, care mi-ar plăcea să apară, dar cine să le promoveze și dacă are cine, ce au așteptat până acum?
Mi-ar place să cred că acest an va fi o lecție pentru mulți, care vor înțelege că acest tip de contract are și părțile sale bune, dar nu este indicat chiar să fie făcut de oricine, mai ales în cazul fermelor mici și medii și care nu sunt foarte bine capitalizate, deoarece efectele unei nereușite pot fi grave.
Întorcându-ne la MADR, ca de obicei propunerile sunt desuete și depășite de evenimente, iar cerințele partenerilor de dialog, adică a asociațiilor profesionaleale fermierilor sunt la fel, doar formulări generale, sub scuza că detaliile fac parte din dialogul instituțional cu oficialii guvernamentali, dar de fapt nu există. Sunt tare curios să văd cum arată propunerea de soluție pentru amânarea ratelor la creditele bancare, dar justificarea să fie făcută pe prevederi legale și regulamente europene, nu pe dorințe personale. Soluțiile însă se lasă așteptate, fiindcă la acest moment din păcate, multe dintre probleme nu mai au soluții, iar ,,selecția naturală” în rândul fermierilor va fi prezentă în perioada imediat următoare prin numeroase executări, insolvențe și falimente, iar ,,săbiile” acțiunilor premergătoare instanțelor de judecată se vor ascuții din ce în ce mai tare în perioada următoare .