Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, Alexandru Sinea, a anunţat, vineri după-amiaza, că rezultatul probelor trimise spre analiză la Cluj Napoca este negativ atât în ceea ce o priveşte pe fată, cât şi pe mama acesteia, potrivit agerpres.ro
Rezultatul testului de gripă
„Toate analizele sunt bune, inclusiv testul de gripă este negativ. (Fata – n.r.) are o stare bună, fără febră”, a transmis Alexandru Sinea.
Fiindcă avea febră, fata a fost transferată joi seara la unitatea de carantină amenajată la Compartimentul de Dermato-venerologie din cadrul Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Alba Iulia. Alături de fată, a fost plasată în carantină şi mama sa.
Întoarcerea din Italia
Un grup de 51 de elevi şi profesori de la liceul de artă din Alba Iulia s-a reîntors, duminică noaptea, mai repede decât era prevăzut, dintr-o excursie din Italia, unde plecaseră joia trecută. Ei au fost consultaţi, la sosirea în Alba, de către specialişti şi au plecat apoi fiecare spre casă, urmând să fie monitorizaţi timp de două săptămâni, prin întrebări adresate telefonic, cu privire la starea lor de sănătate.
Copiii şi cadrele didactice au fost prezenţi, printre altele, la Carnavalul de la Veneţia.
În Alba, sunt izolate în total vineri la domiciliu 133 de persoane, în creştere cu 17 faţă de ziua precedentă.