Anuarele statistice ale regimului despre domeniul agriculturii sunt uimitoare prin datele pe care le prezintă, dar sunt niște publicații greu de găsit și nici nu sunt o lectură prea plăcută. Se merge înainte cu lansarea unor teze simple și greșite.

Sunt publicate informații din aproape toate domeniile, dar cele despre agricultură sunt cele mai interesante, chiar dacă unele date au mai fost cosmetizate pentru o frumoasă imagine a regimului totalitar, cel ce nu putea să trăiască fără minciuni grosolane.

Producția de alimente de origine animală este una deosebit de importantă pentru că astfel sunt obținute proteinele, lipidele și glucidele din hrana de zi cu zi. Statul comunist a luat cea mai mare parte a terenurilor arabile și de calitate superioară, sătenii urmând să se mulțumească doar cu pământurile slab productive sau să muncească mai pe nimic în cadrul fermelor concepute de partidul unic.

Este interesant că autoritățile vremii socoteau că producătorii particulari și țăranii cooperatori realizau în gospodăriile personale mai multe bunuri alimentare decât gospodăriile colective ce dispuneau de mașini agricole și de produse chimice pentru fertilizarea solului și pentru combaterea dăunătorilor.

Sătenii ajungeau să asigure peste 31.000.000 hl de lapte în anul 1984, ceea ce însemna peste 50% din cantitatea totală.

Cele peste 4,4 miliarde de ouă depășeau jumătate din producția asigurată de păsările din țară. Mierea era un domeniu aproape exclusiv al particularilor, statul chiar afectând grav anumiți apicultori prin tratamentele chimice ce otrăveau harnicele insecte.

Lâna era pe vremuri o importantă materie primă pentru industria textilă și oile erau cu adevărat un animal strategic. Nici aici statul comunist n-a reușit să învingă agricultorii cu loturi mici.

Carnea, cel mai râvnit aliment pentru o specie agresivă, prădătoare, era asigurată în proporție de 46,15% de sătenii împotriva cărora erau luate tot felul de măsuri administrative pentru ca nu cumva să se îmbogățească.

Sistemul fermelor de stat nu putea să dea rezultate din moment ce românii din mediul rural nu erau tratați corect de către autorități, liderii de la București dorind cu orice preț să obțină mărfuri alimentare ieftine pentru acoperirea pierderilor din industria mult lăudată.

Agricultura era considerată un fel de mină de aur verde, care putea să producă la infinit cu costuri minime. În plus, statul avea grijă să nu cumva țăranii să primească unelte de calitate, mașinile speciale pentru suprafețe mici fiind excluse din planurile de partid și de stat.

Autoritățile comuniste de la București au dus un permanent război cu țărănimea și au reușit să provoace o migrare în masă spre centrele urbane unde fabricile asigurau salarii și pensii enorme în raport cu firimiturile aruncate truditorilor gliei.