„Este foarte important de precizat că la această infecţie cu coronavirus undeva între 82 şi 85% din cazuri au o formă uşoară spre moderată, deci este o viroză respiratorie”, a afirmat Costache la B1 TV, potrivit agerpres.ro
„O cantitate impresionantă de fake news”
„A fost o cantitate impresionantă de fake news, a fost debitată, practic, circulă de două luni. (…) Ce este important de reţinut, că este o formă uşoară sau moderată de viroză în majoritatea cazurilor şi la nivel mondial zeci de mii de pacienţi s-au vindecat şi sunt sănătoşi în acest moment. Suntem departe de scenariul apocaliptic care se prezintă în unele articole: virusul ucigaş”, a arătat Costache.
Potrivit acestuia, ştirile false care au apărut au reprezentat „o reacţie firească, o frică de necunoscut”.
„Dar, încă o dată, facem apel la calm şi la raţiune, pentru că, din datele pe care le deţinem, este vorba de o altă viroză respiratorie. Sigur că e o viroză pentru care nu există vaccin, dar există pe plan mondial şi alte viroze pentru care nu există vaccin. Deja, în România există două sau trei tulpini de coronavirus care întotdeauna au existat şi care dau viroze uşoare. Această tulpină apărută în 2019 este şi o ilustrare a faptului că ne-am schimbat modul comportamental, practic, nu mai trăim într-o regiune, suntem cetăţeni ai lumii”, a explicat Costache, menţionând că este importantă comunicarea, fiind constituit un grup în acest sens, format din 12 personalităţi medicale.
Frica de necunoscut
Ministrul Sănătăţii a susţinut că această situaţie a fost folosită, din păcate, şi ca armă electorală.
„Este frica de necunoscut şi, din păcate, vă asigur că dacă am fi avut această situaţie acum doi ani sau peste doi ani, lucrurile ar fi trecut foarte simplu. În momentul de faţă suntem şi într-o perioadă electorală şi această situaţie este folosită şi ca armă electorală, o idee care generează frică. Important e să comunicăm adevărul şi populaţia va înţelege în final. Este import să ne concentrăm pe măsurile de izolare a acestui focar pe care îl avem în Gorj şi a nu avea o evoluţie foarte accelerată pe teritoriul României”, a subliniat Costache.
El a spus că un vaccin pentru acest virus va fi probabil dezvoltat în aproximativ un an.
„Acest coronavirus poate deveni o formă nouă de gripă, cum este gripa sezonieră. Este un scenariu posibil ca anii viitori să avem acest coronavirus care să revină. Probabil anul viitor va fi mai simplu. (…) Probabil se va atenua virusul în cursul verii, nu al primăverii şi particularitatea este că rămâne mult timp pe suprafeţe”, a mai precizat Costache.