Exploziile de la Crevedia. Opt țări vor prelua răniții
Exploziile de la Crevedia au provocat peste 50 de răniți, dintre care 41 se află în spitale din țară, pe când 12 au fost transferați către cele din străinătate. Primii pacienți transferați au fost doi pompieri tineri, aflați în comă indusă. Aceștia au ajuns deja în Belgia.
Dintre cei 18 pacienți tratați în afară pentru arsuri grave, încă doi sunt în Italia, trei în Austria și patru în Germania. Unul dintre pacienți a ajuns în Norvegia. Ajutorul medical pentru răniți a fost oferit de 8 țări europene. Transferurile au fost realizate deoarece pacienții nu mai pot fi tratați în România,
Duminică, 27 august, alţi doi pacienți au plecat de la Baza 90 Otopeni spre Lubeck, în Germania. Acest lucru se întâmpla după ce, în jurul orei 16, cinci pompieri răniți plecaseră cu o aeronavă către vestul Europei, unde vor fi tratați ăn Austria, Germania și Elveția.
Autoritățile au anunțat că cei trei pacienți transferați către Austria au ajuns cu bine. Cel internat Viena este stabil, pe când ceilalţi doi sunt la Graz – la Terapie Intensivă.
Primii doi pacienți, care sunt pompieri și au suferit arsuri la căile respiratorii, au sosit ieri la Spitalul Militar din Bruxelles, utilizând o aeronavă Spartan a Forțelor Aeriene Române.
Starea pacienților, potrivit medicilor din spitalele de transfer
Primii doi pompieri care au fost transferați au ajuns la Spitalul Militar Regina Astrid din Belgia. Potrivit ProTV, alături de ei se afla și un cadru medical român al cărui scop a fost facilitarea comunicprii între pacienţi şi cadrele medicale.
Spitalul Regina Astrid are capacități de gestionare a dezastrelor și a situațiilor de urgență militare, dar servește și ca centru de tratament pentru pacienții cu arsuri extinse. Acesta este același spital în care au fost tratați mai mulți români, inclusiv victime ale tragediei de la clubul Colectiv.
Potrivit declarațiilor cadrelor medicale, cei doi pompieri au arsuri pe 10% din suprafața corpului, pe brațe și pe față. Aceștia ar fi deocamdată în stare de comă indusă.
Thomas Rose, șeful unității de arși de la Spitalul Regina Astrid din Belgia, a precizat că momentan pacienții sunt în stare stabilă la terapie intensivă:
„Transferul s-a derulat foarte bine, pacienţii sunt în stare stabilă, au tolerat bine transportul şi acum primesc deja tratament specializat în unitatea noastră de terapie intensivă. Văzând leziunile, estimăm o spitalizare de 4-6 săptămâni. Cred că unul dintre pacienţi va avea nevoie de intervenţie la mâini. În privinţa celui de-al doilea, sunt optimist că rănile se vor vindeca spontan, cu tratament adecvat”.
O a doua aeronavă Spartan, transportând doi pacienți inițial internați la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, a decolat la ora 8 dimineața cu destinația Italia. Pacienții sunt civili care au fost transportați la Spitalul San Raffaele din Milano. Ministerul Sănătății a anunțat că starea unuia dintre pacienți este critică.
Autorităţile vor transporta încă doi pacienţi în Germania. În total, România a cerut ajutorul statelor UE pentru 18 pacienți cu arsuri grave.