Asigurătorii îşi măresc forţa de vânzări în ajunul lansării poliţelor obliga­torii pentru case. Câştigurile intermediarilor vor fi însă modice, firmele acordând comisioane mici.

Deşi data la care va începe vânzarea poliţelor obligatorii pentru locuinţe nu este stabilită, asigurătorii şi brokerii se pregătesc deja pentru campania poliţelor impuse de stat. Asigurările obligatorii vor fi emise de PAID (Pool de Asigurare Împotriva Dezastrelor), societate înfiinţată de 13 companii de profil. Numai acţionarii PAID vor putea vinde poliţele obligatorii, care vor avea acelaşi preţ şi aceleaşi acoperiri indiferent de societatea de la care sunt cumpărate.

Poliţele obligatorii vor putea fi emise numai după ce PAID încheie contractul de reasigurare, iar data semnării acestuia nu poate fi estimată. „Contractul de reasigurare este deocamdată în negocieri. Negociem prin intermediul a trei brokeri: AON Benfield, Willis Re şi Guy Carpenter“, afirmă directorul general al PAID, Marius Bulugea. Oficialul PAID se fereşte să indice o dată la care ar putea începe vânzarea poliţelor impuse de stat, preferând să afirme că se aşteaptă ca lansarea acestora să aibă loc „în a doua parte a anului“.

Între timp, o parte din asigurătorii acţionari ai PAID îşi măresc numărul de agenţi pentru a vinde cât mai multe poliţe obligatorii. Platinum Asigurări, un asigurător de talie mică, dar care deţine o cotă mare din PAID -15% , şi-a propus să mărească numărul de agenţi colaboratori cu 200-300 de persoane, potrivit directorului adjunct al societăţii, Anca Băbăneaţă. Oficialii altor companii se rezumă să declare că îşi propun oricum creşterea numărului de agenţi. „Astra are în permanenţă ca obiectiv mărirea forţei de vânzări“, spune directorul general al asigurătorului, Radu Mustăţea. 

 Anunţurile de angajare de agenţi pentru vânzarea de poliţe obligatorii s-au înmulţit în ultima lună. Reprezentanţii unei firme de consultanţă, Top Training Systems, afirmă că au găsit peste 7.000 de persoane care doresc să vândă astfel de poliţe. Doritorii trebuie însă să devină mai întâi agenţi de asigurări.

Statul poate rămâne parţial bun de plată

O parte din cei care publică astfel de anunţuri „aruncă“ însă sume fabuloase în discuţiile cu potenţialii viitori agenţi: „se aude că 200 de lei ar fi comisionul, dar nu se ştie nimic sigur“, spune o persoană care a publicat un astfel de anunţ. Comisionul menţionat ar fi de 2,5 ori mai mare decât preţul unei poliţe de 20 de euro şi niciun asigurător nu ar avea motive să-l plătească. Nivelul comisioanelor ce le vor reveni asigurătorilor nu s-a stabilit încă, dar acţionarii PAID se aşteaptă ca acestea să fie de un euro la vânzarea unei poliţe de zece euro şi doi euro pentru una de 20 de euro.

Un proiect de modificare a legii privind asigurarea obligatorie a locu­inţelor  prevede că despăgubirile vor fi plătite de PAID, pe baza listelor trans­mise de asigurătorii care au vândut poliţele. Proiectul mai propune ca statul să plăteas­că despăgubirile pe care PAID nu le poate achita. O altă modificare propusă este ca preţul poliţelor să poată fi modificat anual de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Acum, legislaţia nu permite ca astfel de decizii să fie luate decât de Guvern în primii cinci ani de vânzare a poliţelor.

Contractul de reasigurare este deocamdată în negocieri. Negociem prin intermediul a trei brokeri: AON Benfield, Willis Re şi Guy Carpenter.
Marius Bulugea, director general, PAID

25% este procentajul locuinţelor pentru care proprietarii ar putea achiziţiona poliţe obligatorii în primul an de vânzare a acestora

Poliţele obligatorii

– 10 euro pe an va costa poliţa pentru locuinţe construite din chirpici, suma asigurată fiind de 10.000 de euro;

– 20 euro pe an va fi preţul asigurării pentru o vilă sau un apartament, suma asigurată fiind de 20.000 de euro;

– Riscuri. Cutremurele, inundaţiile naturale şi alunecările de teren vor fi singurele riscuri acoperite de poliţele obligatorii;

– Excepţie. Locuinţele din imobilele încadrate în categoria grad de risc seismic I nu vor putea fi asigurate.