Ca orice început, şi cel al unei cariere este, deseori, anevoios. Mai ales din perspectiva elevului sau studentului care nu ştie în ce direcţie să o ia după ce-şi termină studiile sau chiar în timpul acestora. Corina Neagu, managing partner 4Tree, a observat ultimele tendințe din această piață și spune că „din ce în ce mai mulţi tineri se orientează către programe de voluntariat sau internship pentru a se obişnui cu experienţă în câmpul muncii.“

Când vorbim de program de internship, ne referim la posibilitatea de a acumula experienţă pe un anumit post într-o companie, fără a fi angajatul acesteia. Participanţii la un internship pot învăţa din interior cum funcţionează compania, ce presupune jobul dorit de ei, se pot pune la curent cu noutăţile în domeniu şi pot acumula cunoştinţe şi experienţe practice şi utile pentru viitor. Sau, mai mult decât atât, îşi pot da seama ce anume îşi doresc sau nu-şi doresc să facă în viitor, ce le place foarte mult, care le sunt adevăratele talente. Un program de internship poate dezvălui multe abilităţi şi competenţe pe care participantul la program nici măcar nu le conştientizează. De exemplu: capacitatea de analiză, munca în echipa, responsabilitatea, delegarea, management-ul unui proiect etc. „Scopul unui internship nu este acela de a-i garanta unui student sau absolvent un loc de muncă, ci de a-l ajuta să acumuleze experienţă practică“, mai spune Corina Neagu. Din păcate, există şi foarte mulţi tineri care nu doar că nu acceptă ideea de internship, dar chiar se consideră pregătiţi când ies de pe băncile şcolii să facă faţă oricărei provocări profesionale. „Nu spun că e ceva greşit în asta, dar cum toţi angajatorii sunt orientaţi către oameni cu ceva experienţă, un minim de 6 luni de practică ar fi mai mult decât indicat pentru orice tânăr care-şi doreşte uşi deschise în ceea ce priveşte propria carieră“, mai spune reprezentantul 4Tree, companie care livrează servicii de consiliere în carieră, recrutare şi programe de dezvoltare personal.

 

Internship și la stat

Potrivit Corinei Neagu, conceptul de internship a apărut şi s-a dezvoltat în România odată cu apariţia multinaţionalelor pentru a le oferi tinerilor posibilitatea de a-şi face stagiul de practică în vederea finalizării studiilor. Există şi companii mai mici care le iniţiază, din dorinţa de a-şi forma şi pregăti oameni pentru poziţii viitoare. Printre multinaționale și companii mari care au astfel de programe se regăsesc: OMV Petrom, KMG Internațional, Enel România, Orange, Vodafone, HP Nestle, PWC, Deloitte și multe altele.

Cu toate acestea, de câțiva ani și statul și-a dezvoltat programele de internship. Inițiat în anul 2013, când au fost repartizați 25 de tineri la Palatul Victoria, anul trecut programul s-a adresat unui număr mai mare de tineri, fiind disponibile 150 de locuri. În 2015, programul este disponibil în 77 de autorități și instituții publice ale administrației centrale, oferindu-se aproximativ 300 de poziții. Înscrierile se mai pot face până la finele acestei luni pe site-ul https://internship.gov.ro/, programul fiind desfșurat în perioada 20 iulie-20 septembrie. Noutatea absolută a ediției de internship din acest an constă în faptul că stagiarii vor fi remunerați cu o sumă lunară de 450 de lei. Cei mai mulți stagiari sunt așteptați în cadrul Guvernului României (27 de poziții), Ministerul Fondurilor Europene (20), Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Tineretului și Sportului, ambele cu câte 17. Rămâne de văzut câți dintre cei 300 de stagiari vor avea șansă să rămână într-o instituție de stat pentru a-și începe cariera. Ce-i drept, șansele sunt destul de mici și mult mai reduse față companiile private care au astfel de programe.

La privat e mai bine

Una din companiile cu cea mai mare „rată de recrutare“ din rândurile stagiarilor pare a fi KMG Internațional, fostul grup Rompetrol, unde anual sunt recrutați aproximativ 50% dintre studenții care participă la un stagiu de internship. Anul acesta, programul de internship al grupului petrolier se adresează nu doar studenților ci și elevilor  de liceu, fiind disponibile peste 200 de poziții de interni, atât la sediul mare al companiei din Capitală cât și în orașe mai mici unde compania își desfășoara activitatea, printre care Năvodari, Ploiești și Zalău. „Programul de internship durează 3 luni, timp în care fiecărui tânăr student îi este alocat un mentor care joacă rol de facilitator în procesul de învățare și care îl ajută să se integreze în organizație“, ne-a declarat Florin Luca, directorul de resurse umane al KMG Internațional. Potrivit lui, fiecare intern are obiective stabilite de managerul echipei din care face parte şi un plan de dezvoltare potrivit cu acestea, iar mentorul este ghidul care urmărește realizarea planului, oferă feedback continuu și se asigură că țintele de învățare sunt atinse.

Și având în vedere că internshipul un e o joacă, la jumătatea programului internii sunt evaluaţi pentru a observa progresul în îndeplinirea obiectivelor, precum şi nivelul de dezvoltare al competenţelor cheie. Iar dacă cele de mai sus nu sunt destul de convingătoare, reprezentanții KMG vin și cu exemple de persoane cheie aflate în funcții de conducere care anterior au urmat programe de internship. Printre cei nominalizați se regăsesc Cristian Bolohan – Process Engineering Director, Andrei Pârvulescu – Production Unit Manager și Marian Grigoraş – Production Unit Manager.

O altă companie care oferă șansa tinerilor absolvenți sau studenți de a se obișnui cu munca într-o multinațională este Enel România. Anual aproximativ 300 de studenți sunt familiarizați cu industria energetică. „În ultimii ani, am intensificat colaborarea cu facultățile de profil, atât din București, cât și din Timișoara și Constanța“, ne-a declarat Florin Tătaru, vicepreședinte HR&Organization Enel România. Programele au avut dimensiuni variabile, însă, în general, ele încep cu câteva zile de prezentare generală a industriei și tendințelor actuale, a companiei și diverselor practici. Ulterior, studenții trec, prin rotație, prin mai multe departamente care gestionează diferite elemente de rețea, pentru a le oferi o imagine cât mai amplă a modului în care funcționează  o companie din industria energetică, explică Florin Tătaru.

Începând cu anul trecut, compania a reluat colaborările cu liceele energetice, „astfel încât, dincolo de studenți, avem grupe de elevi (potențiali electricieni) care își fac stagiile de practică la noi“, mai spune vicepreședintele Enel România. Potrivit lui, compania încearcă să extindă programele pentru elevi și în alte localități, un exemplu fiiind liceul de profil energetic din Medgidia. „De-a lungul ultimilor ani au existat cazuri în care o parte dintre studenții și elevii cu care am colaborat au fost angajați în companie, fie imediat, fie atunci când au apărut nevoi suplimentare. De exemplu, 9 dintre cei aproximativ 100 tineri ingineri angajați anul trecut, au participat la programele  noastre de internship de-a lungul timpului“, spune Tătaru.

 În cazul OMV Petrom, programele de internship sunt frecventate, în general, de studenți care nu sunt în ani terminali. Compania a reușit să identifice peste 10 tineri cu rezultate bune care au fost incluși într-un alt program de dezvoltare profesională, cu o perioadă de doi ani și jumătate.

Anul acesta, studenții și masteranzi doritori se pot înscrie la programul de internship al OMV Petrom până la 1 iunie. În această vară, peste 100 de studenți vor putea să-și completeze formarea profesională în cadrul companiei. Compania le oferă în perioada programului contracte individuale de muncă, internii „beneficiind totodată de o ofertă financiară atractivă și tichete de masă”.

Specialiștii, formați „intern“

În realitate, însă, există şi companii care folosesc aceste programe doar pentru a suplini nevoia de oameni pentru o anumită perioada, atrage atenția Corina Neagu. „Rolul lor nu este de a plimba hârtii sau de a face cafele, rolul lor este acela de a învaţă şi de a experimenta lucruri noi”, spune Neagu.

Internship-ul este doar primul pas într-o carieră, iar directorii de resurse umane se confruntă tot mai des cu probleme atunci când caută personal calificat. Acest lucru îi îndeamnă să dezvolte programe de instruire și calificare a personalului. „Din cauza specificului industriei, pentru pozițiile tehnice ce necesită un nivel de expertiză ridicat, oferta este foarte restrânsă și, în acest caz, mai degrabă îi dezvoltăm în interior“, ne-a explicat Florin Tătaru, vicepreședinte  HR Enel România. Și în industria petrolieră lucrurile sunt la fel. „Există un deficit de specialiști în domeniul tehnic și în special în cel care ne interesează cel mai mult, ingineria petrolului, ceea ce reprezintă o șansă în plus pentru tinerii care urmează o facultate tehnica“, spun reprezentanții OMV Petrom.

 

300 de tineri studenți sunt așteptați să urmeze în acest an programul de internship derulat în instituțiile statului

 

Activităţile pe care internii le realizează sunt concepute astfel încât să îşi consolideze cunoştinţele şi să îşi fundamenteze experienţa practică.
FLORIN LUCA, director resurse umane KMG Internațional

 

Au existat cazuri în care o parte dintre studenții și elevii cu care am colaborat au fost angajați în companie, fie imediat, fie atunci când au apărut nevoi.
FLORIN TĂTARU, vicepreședinte HR&Organization Enel România

 

Adriana-Petrescu, trainer: Companiile ar trebui să vadă investiția în perfecționare ca o stare firească de mentenanță a bunului mers a companiei. Training-urile făcute sporadic, din nevoia de a „bifa“, nu sunt o investiție, sunt bani pierduți