hub:raum (incubatorul de start-up-uri al Deutsche Telekom) vrea să ducă comunicarea cu “lucrurile” la un alt nivel. În acest sens, hub:raum a lansat recent programul de accelerare WARP NB-IoT dedicat start-up-urilor și companiilor aflate în dezvoltare care se pot alătura unei rețele unice NB-IoT și care pot îmbunătăți viața oamenilor, dar și comercializa proiecte în toată Europa.
Potrivit Institutului Global McKinsey, Internetul Lucrurilor ar putea avea un impact economic anual cuprins între 3,9 și 11,1 trilioane de dolari în întreaga lume până în 2025. Mai mult, se preconizează că baza IoT va crește cu aproximativ 15-20% anual până în 2020 .
NB-IoT este un standard de tehnologie radio tip LPWAN (Low Power Wide Area Network) destinat dispozitivelor de tip Internet of Things. Această tehnologie este deschisă, independentă de orice companie și funcționează pe banda de frecvențe licențiată care aparține operatorilor de telefonie mobilă, ceea ce asigură garanția și calitatea serviciilor. Beneficiul imens al NB-IoT include o durată lungă de viață a bateriei, viteze de transfer de date reduse, acoperire extinsă a semnalului în interiorul clădirilor, număr foarte mare de dispozitive conectate într-o singură celulă, standard mondial, instalare plug & play, nivel ridicat de securitate și, bineînțeles, costuri reduse. Cele mai bune exemple de soluții NB-IoT sunt soluțiile de optimizare a sistemelor de control a luminilor stradale, contorizarea, locurile de parcare sau gestionarea deșeurilor și, totodată, un nou mod de urmărire a bunurilor, bicicletelor sau a animalelor de companie. De fapt, limitele de utilizare ale acestei tehnologii nu există.
WARP NB-IoT este susținut de hub:raum, parte a ecosistemului Deutsche Telekom. Programul reprezintă o oportunitate pentru companii de a își introduce sau dezvolta ideile din zona de NB-IoT, chiar dacă acestea au folosit anterior alte soluții de putere redusă. WARP NB-IoT ajută la accelerarea, prototiparea și la implementarea pe piață a soluțiilor, prin intermediul experților și a experienței privind dezvoltarea de produse puternice. Mai mult, start-up-urile se pot baza pe un mix atrăgător de beneficii, inclusiv pe investiții potențiale de la hub:raum, precum și pe suport financiar pentru proiectul pilot, acces direct la rețeaua NB-IoT, suport tehnic pentru prototipuri și șansa de a încheia tranzacții cu clienți reali, dar și pe implementarea comercială. Deutsche Telekom va lansa NB-IoT în opt țări: Germania, Olanda, Grecia, Polonia, Ungaria, Austria, Slovacia și Croația, astfel că va fi o oportunitate pentru start-up-uri de a-și implementa soluțiile pentru clienți aflați pe aceste piețe. Până în prezent, în cadrul programului NB-IoT Prototyping Hub, DT a testat cu succes la clienți 16 produse și a derulat teste comerciale și implementări (pre)comerciale.
WARP NB-IoT este un program dedicat start-up-urilor și companiilor aflate în dezvoltare, care au dezvoltat produse sau prototipuri funcționale în diverse domenii precum orașe inteligente, urmărire inteligentă, industrii inteligente, sănătate, agricultură sau proprietăți “smart”. Formularul de aplicare este disponibil aici: www.bit.ly/ApplyToWARPNB-IoT. Termenul limită pentru depunerea cererii este până la 17 iulie 2017.