Finanţarea pentru startup-urile educaţionale s-a triplat în ultimul deceniu, de la 146 milioane de dolari în 2002 la 429 de milioane de dolari în 2011.
La începutul lunii iunie, Noodle a fost desemnat drept cel mai promiţător produs multimedia, în cadrul prestigiosului forum SVForum’s Launch: Silicon Valley 2012, un eveniment unde se premiază startup-urile în IT.
Motivul principal pentru care Noodle a fost premiat este motorul său de căutare foarte puternic, care permite elevilor şi familiilor lor să caute aproape orice în materie de educaţie, de la şcoli, licee şi facultăţi până la meditatori şi produse.
Până acum, peste 120.000 de furnizori de produse educaţionale s-au înscris pe Noodle, iar numărul lor este în creştere. "suntem foarte fericiţi pentru că am primit acest premiu, pentru că am concurat cu multe companii valoroase, care deja au obţinut succese mari pe piaţă", a declarat directorul executiv al Noodle, Rob Ryman. Potrivit lui, acest premiu validează importanţa misiunii companiei, aceea de a transforma modul în care oamenii găsesc pe web lucruri legate de educaţie şi învăţare.

Premiile pentru startupuri includ 5.000 de dolari şi şansa de a putea fi remarcate de investitori puternici. În cazul Noodle, investitorul puternic este Enterprise Ireland, o agenţie guvernamentală din Irlanda care încurajează astfel de companii.

Premierea Noodle dă seama de importanţa mare pe care o capătă produsele educaţionale multimedia în Silicon Valley şi în lume.  Alături de Noodle au concurat şi alte startupuri care au cret produse educaţionale multimedia: Skillshare, 2tor, Coursera, Udemy şi Voxy. În ultimul timp există o cerere mare pe piaţă pentru produse de acest tip, care facilitează înţelegerea şi învăţarea, mai ales datorită rolului tot mai mare al tehnologiei în viaţa cotidiană.  

Mai mult, în ultimii 10 ani, s-au alăturat clasei mijlocii  – mai dornică de a accesa posibilităţile de cunoaştere disponibile – peste un miliard de oameni, potrivit Mashable.
Acest nou produs, Noodle, este deseori confundat cu un mai vechi sistem de e-learning, numit Moodle, dezvoltat inițial de Martin Dougiamas, pentru a ajuta profesorii să creeze cursuri online care să fie orientate pe interacțiune și construirea colaborativă a conținutului educațional.

Iată aici alte câteva startup-uri educaţonale care au revoluţionat modul în care învaţă elevii: Top cinci produse educaţionale multimedia care au revoluţionat modul în care învaţă elevii