Cele cinci state emergente din cadrul BRICS - Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de sud - vor discuta săptămâna viitoare în legătură cu posibilitatea de a veni în ajutorul Uniunii Europene, confruntată cu criza datoriei, a indicat marţi ministrul brazilian de finanţe Guido Mantega.
"Ţările din BRICS se vor reuni săptămâna care vine la Washington şi vom discuta despre modalităţi de a ajuta Uniunea Europeană să iasă din această situaţie" – a declarat presei Gyuido Mantega, fără a da alte detalii.
Ministrul brazilian va participa săptămâna viitoare la Washington la o reuniune a Fondului Monetar Internaţional, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe. Reuniunea BRICS este prevăzută pentru 22 septembrie.
Ţările emergente vor încerca să pregătească o acţiune comună menită să ajute economia mondială şi să contribuie la stabilizarea pieţelor, a dezvăluit marţi cotidianul economic Valor, fără a da surse, într-un articol de la Basel, în Elveţia, unde se întâlnesc în acest moment preşedinţii băncilor centrale.
SURSA: Agerpres