Există trei paliere, în Europa, în ceea ce privește salariul minim. Primul palier, cu nivelurile cele mai scăzute, îl formează statele cu salarii sub 500 euro. Din ele fac parte la nivelul cel mai de jos România și Bulgaria cu 275 și respectiv 235 euro. Estonia cu 470 euro și Polonia cu 453 euro sunt la vârful acestui grup care include și țări precum Ungaria, Cehia, Slovacia sau Croația.
Următorul grup este cel al statelor care se încadrează între 500 și 1000 euro. Din această zonă fac parte cinci state, la limita inferioară fiind Portugalia cu 650 euro, iar la cea superioară se află Spania cu un salariu de 826 euro.
În fine, există și un al treilea eșalon, de vârf, din care fac parte economiile care aplică un salariu minim mai mare de 1.000 euro. Franța 1480 euro, Germania 1498 euro, Belgia, Olanda, Irlanda și, la vârf, Luxemburg cu 1999 euro sunt statele cu cel mai mare salariu minim. Spre comparație, Statele Unite ale Americii, au raportat în ianuarie 2017, un salariu minim de 1.192 euro pe lună.
De remarcat că singura țară europeană în care salariul minim a scăzut față de anul 2008 este Grecia, respectiv de la 794 la 684 euro.