Potrivit KPMG Internaţional, cota medie de impozit pe venit la nivel mondial s-a majorat din nou, în acest an, cu 0,3%, marcând al doilea an consecutiv de creştere. 2013 marchează, de asemenea, al doilea cel mai mare număr de creşteri ale cotei de impozit (în nouă ţări), începând din 2003, de când KPMG colectează date pentru acest studiu.
Cea mai mediatizată modificare a cotei de impozitare în 2013 a avut loc în Statele Unite, unde expirarea reducerilor fiscale acordate în timpul administraţiei Bush a adus şi cea mai însemnată creştere a cotei federale, de la 35% la 39,6%. Slovenia s-a remarcat prin cea mai mare majorare a cotei, şi anume o creştere de 9 puncte procentuale, de la 41% la 50%, arată instrumentul online de măsurare a taxelor, Online Tax Tool, al KPMG Internaţional.
‘Vizarea persoanelor cu venituri mari reprezintă pentru guverne o modalitate de a obţine venituri suplimentare şi de a arăta contribuabililor că se iau măsuri corecte şi necesare pentru binele ţării lor’, a declarat René Philips, directorul la nivel global al departamentului International Executive Services din cadrul KPMG.
India este un exemplu în acest sens, odată cu introducerea unui nou impozit temporar pentru persoanele cu venituri mari. Numai pentru anul fiscal 2013/2014, India a impus o taxă suplimentară de 10% din impozitul plătit de persoanele fizice cu un venit anual peste 10 milioane de rupii indiene. De asemenea, Republica Cehă a aplicat un impozit temporar de 7%, sub numele de ‘suprataxă de solidaritate’ pentru veniturile de peste 1.242.432 coroane cehe.
În plus, Japonia şi-a majorat cea mai ridicată cotă cu 0,84 puncte procentuale, ca urmare a introducerii unei ‘Suprataxe Speciale de Reconstrucţie’, pe care guvernul japonez a aplicat-o pentru a ajuta la finanţarea costurilor de reconstrucţie după marele cutremur din 2011.
Letonia a diminuat cota unică de impozitare cu un punct procentual, ca parte a unei acţiuni eşalonate de reducere a cotei, de la 25% la 20%, până în 2015, iar Grecia a redus cota maximă cu trei puncte procentuale (de la 45% la 42%). Totuşi, deşi în Grecia cota cea mai ridicată a cunoscut o scădere, schimbarea a fost parte a unor măsuri mai ample de restructurare a tuturor pragurilor valorice pentru aplicarea cotelor de impozitare progresive. Aceste modificări au condus la creşterea cotelor de impozitare pentru nivelurile mici şi mijlocii de venit, astfel încât cotele de impozitare au crescut, de fapt, pentru toate persoanele fizice cu venituri anuale sub 220.000 de euro (în ciuda scăderii cotei maxime).
Cea de a treia şi cea mai notabilă scădere a avut loc în Marea Britanie, unde cea mai mare cotă a fost redusă de la 50% la 45% începând cu 6 aprilie 2013. Pe parcursul celor trei ani de funcţionare, cota de 50% aplicată în Marea Britanie a fost foarte criticată pe seama faptului că determina persoanele cu venituri ridicate să plece în străinătate şi acţiona ca un factor de descurajare a spiritului antreprenorial.