În raportul său semi-anual referitor la regiunea Asia de Est şi Pacific (care exclude Japonia, Hong Kong, Taiwan, Coreea de Sud, Singapore şi India), Banca Mondială estimează că regiunea va înregistra în acest an o creştere de 8,9 procente în acest an, peste estimările anterioare care vizau o creştere de 8,7 procente.
Comparativ, anul trecut, regiunea a înregistrat o creştere economică de 7,3 procente. Cu toate acestea, ritmul de creştere ar urma să încetinească în 2011 când capacităţile de producţie neutilizate vor lipsi, măsurile de stimulare a economie vor fi eliminate treptat iar creşterea economiilor avansate va rămâne la un nivel scăzut, a estimat Banca Mondială, reducându-şi prognozele pentru 2011 până la 7,8 procente, de la opt procente cât estima în luna aprilie.
‘Relansarea economică în regiunea Asia de est şi Pacific este robustă, însă guvernele trebuie să-şi îndrepte acum atenţia spre gestionarea riscurilor care ar putea pune în pericol stabilitatea macroeconomică’, se arată în raportul Băncii Mondiale. ‘Intrările mari de capital combinate cu lichidităţi domestice semnificative şi încrederea crescută au condus la stimulat pieţele bursiere, preţurile la imobiliare şi alte active în unele state, dând naştere la temeri privitoare la o nouă bulă speculativă. Autorităţile din Asia de Est trebuie să ia măsurile de precauţie care se impun pentru a se asigura că nu repetă aceiaşi greşeală într-un deceniu’, avertizează Banca Mondială.
Comentând raportul instituţiei internaţionale, Vikram Nehru, economistul şef al Băncii Mondiale pentru regiunea Asia de Est şi Pacific, a subliniat: ‘dacă intrările de capital rămân la un nivel solid, în special în contrast cu creşterea globală modestă, autorităţile se vor confrunta cu provocarea echilibrării intrărilor de capital (în special sub forma investiţiilor străine directe) cu asigurarea competitivităţii, a stabilităţii sectorului financiar şi a inflaţiei scăzute’.
O parte din statele emergente din Asia orientală au început deja să adopte măsuri pentru a încetini intrările de capital, de exemplu prin majorarea taxelor pentru achiziţiile străine de bonduri locale. De asemenea, multe state din regiune au intervenit şi pe pieţele valutare pentru a încetini aprecierea monedelor lor.