Devenise evident încă din noiembrie că e greu să nu se ieftinească petrolul. Am spus atunci că reducerea prețului activelor și impredictibilitatea cursului euro-dolar, dar și a celorlalte cotații, cuplate cu diminuarea performanței economiei chineze, ne fac să ne gândim la o restrângere a secvenței economice, în ciuda relaxării cantitative (quantitative easing – QE). Și am subliniat cu acel prilej cine-i responsabilă pentru această situație. Criza datoriilor suverane, care nu se soluționează atât de repede pe cât se anticipa inițial, pentru a permite recâștigarea încrederii și reluarea ciclului economic.
Între timp, aceste temeri au fost confirmate și de unul dintre „oracolele“ crizei, William White – fost economist-şef al Băncii Reglementelor Internaționale. El a declarat pentru The Telegraph că sistemul financiar mondial a devenit periculos de instabil și se va confrunta cu o avalanșă de falimente ce vor pune la încercare stabilitatea socială și politică a lumii.
CITEŞTE ŞI 2008 vs 2016. Cât de vulnerabili suntem în faţa unei crize globale?
CITEŞTE ŞI Cine plătește oalele sparte din economie?
CITEŞTE ŞI Este iminentă o nouă criză ?
CITEŞTE ŞI Criza 2.0 Cât de reale ar putea fi îngrijorările
„Situația e mai gravă decât în 2007. Arsenalul nostru macroeconomic e epuizat. Datoriile au continuat să se acumuleze în ultimii 8 ani. Următoarea recesiune va face evident faptul că multe dintre aceste datorii nu vor fi rambursate niciodată, iar acest lucru va fi foarte neplăcut pentru mulți oameni care trăiesc cu impresia că dețin active cu o oarecare valoare“, a precizat White. În opinia sa, cea mai importantă sarcină a autorităților va fi să gestioneze o masivă redistribuție a rolurilor de câștigători și perdanți în societate.
Criza ce vine poate fi mai „corelată“ decât în cea din 2008 (țin să adaug), fiindcă atunci n-a fost tratată corect. Măririle de taxe și QE au indus mai multă neîncredere. Și abia când prețul activelor va fi suficient de jos – în zone de primă importanță – se va întrezări ieșirea din criză. Asta pentru că acum avem alocări dezechilibrate între sectoare. Iar în momentul în care prețul se va reduce vor fi eliberate resurse către alte domenii, în condițiile în care reluarea funcționării organismelor economice și restabilirea încrederii se vor vedea doar după realocarea resurselor și reechilibrarea sectorială.
„Gurul“ Greenspan a zis – încă din 2008 – că cea mai gravă criză de după ultimul mare război va lua sfârșit doar după stabilizarea prețurilor imobilelor. Însă spusele sale trebuie generalizate la toate activele și privite în dinamică. Statele Unite, în loc să ia măsurile corespunzătoare de ieșire din criză, au socializat pierderile cu QE. De aceea, nivelul de corecție care ar fi trebuit atins când a venit Greenspan cu acea declarație se plasa mult mai sus decât unde e nevoie să se regrupeze actualmente prețul activelor. Iar motivul pentru care băncile au preferat să susțină prețul activelor, în loc să-l lase să se corecteze, a fost dat de nesustenabilitatea datoriilor suverane, generată de slaba educație și conduită morală îndoilenică a celor ce compun clasa politică. Politicienii au încercat să amâne manifestarea tensiunilor ce vădesc neîncrederea în ei cu ajutorul a diverse forme de inflație, dar asta n-a făcut decât să amâne un deznodământ, care atunci când va fi „scadent“, poate declanșa o deflagrație de forța unei lebede negre.
Mai multe articole scrise de Ionuț Bălan puteți citi pe pe bloguluibalan.ro
Acest articol a apărut în ediția numărul 6 al revistei Capital, 8-14 februarie 2016.
