John Bolton consideră că este posibilă o ieșire a SUA din NATO dacă președintele Donald Trump este reales. Fostul consilier a criticat de asemenea în mai multe rânduri decizia Casei Albe de a retrage trupe din Germania.
„Numai o mică parte a republicanilor ar vrea o retragere din NATO, dar dacă va câștiga alegerile (n.r. Donald Trump), aceste limitări ar putea să dispară”, a spus Bolton pentru publicația germană Handelsblatt, după cum precizează Derstandard.
Bolton îi sfătuiește pe europeni să se adreseze Congresului SUA în cazul în care Donald Trump câștigă un al doilea mandat: „Camera Reprezentanților și Senatul se pot opune deciziei președintelui”, și adaugă că „dacă va exista o retragere din NATO sau o altă retragere de trupe importantă din Europa, președintele s-ar putea confrunta cu o opoziție puternică din partea democraților și republicanilor. De aceea îi sfătuiesc pe europeni să se adreseze Congresului.”
În prezent, conform sondajelor, Trump este cu mult în urma rivalului său democrat, Joe Biden dar acest lucru nu înseamnă nimic, mai precizează Bolton.
„Nu trebuie subestimată „abilitatea” democraților de a pierde în alegeri. Biden trebuie să treacă prin trei dezbateri televizate împotriva lui Trump și mai sunt aproape 100 de zile până la data alegerilor. În politica americană este practic o eternitate”, a mai spus fostul consilier pentru Siguranță Națională.
Adminitrația Trump intenţionează să retragă 11.900 de militari din Germania şi să-i repoziţioneze în alte ţări, după cum a anunțat secretarul american al apărării, Mark Esper.
Aproape 5.600 de membri ai acestui personal militar vor fi repoziţionaţi în alte ţări membre NATO, în timp ce 6.400 se vor întoarce în SUA, mulţi urmând să fie desfăşuraţi prin rotaţie în Europa, a spus Esper într-o conferinţă de presă la Washington.
Aproximativ 2.000 de soldaţi vor fi mutaţi în Belgia şi Italia, dar Washingtonul are în vedere relocarea unor trupe şi în Polonia şi statele baltice, dacă se ajunge la un acord cu aceste ţări cu privire la statutul lor, a precizat şeful Pentagonului, conform AFP.