Moderatorul podcastului, Robert Turcescu, l-a întrebat pe jurnalistul Dan Andronic dacă se aștepta la acest rezultat al alegerilor din SUA. Ca răspuns, el a transmis că nu, nu a crezut că Trump va fi câștigătorul.

„Mă așteptam să fie mult mai strâns. Chiar să câștige Kamala votul popular și să piardă la electori. Ceea ce urma să declanșeze o întreagă dezbatere. Dar așa, lucrurile sunt închise, după ce a câștigat Pennsylvania, care are 18 electori. Mai câștigă Alaska care are trei și deja ajunge la 270”, sunt informațiile pe care le-a transmis Dan Andronic.

Un președinte „încercat”

Jurnalistul Dan Andronic a continuat prin a explica faptul că Donald Trump este un președinte care a trecut prin mai multe momente grele.

„Trump este totuși un președinte care a trecut prin multe, printr-un purgatoriu. A avut două tentative de asasinat, două dosare penale. Pentru acest om s-au adunat toate. A fost văzut ca răul suprem în societatea americană. Au încercat toate mijloacele posibile. Toată mass-media a fost împotriva lui.

Ceea ce ne arată că paradigma în care am gândit până acum este o paradigmă greșită. Sau, lecția veche, care ține mai mult de o axiomă, este că niciodată o propagandă nu poate să bată realitatea. Pentru că Trump a câștigat datorită realității. Nu pentru că este mai bun decât Kamala, ci pentru că oamenii l-au văzut ca fiind un conducător mai bun”, a mai detaliat jurnalistul.

Acesta a mai precizat, de asemenea, că oamenii s-au raportat la Donald Trump, în primul rând, din perspectiva economiei.

„Dar și datorită poziției în legătură cu imigrația, ceea ce înseamnă zecile de milioane de oameni care au intrat în Statele Unite”, a mai spus el.

Ordinea de priorități a SUA

Jurnalistul Robert Turcescu l-a mai întrebat și pe invitatul Cristian Diaconescu, candidat la alegerile prezidențiale din România, cum vede câștigul lui Trump.

„În primul rând a fost o campanie electorală cu mesaje, atitudini, poziționări în ceea ce privește alegerile în Statele Unite. Pentru că văd oameni care trag concluzii acum cu ce se va întâmpla la nivel global sau în România. Nu, în ceea ce privește ordinea de priorități, Europa s-a situat pe locul șapte”, a declarat Cristian Diaconescu.

O situație neașteptată

Jurnalistul Dan Andronic a dorit să afle din partea candidatului la alegerile prezidențiale dacă se aștepta ca Donald Trump să fie alesul americanilor.

„La fel mă așteptam și eu, că Kamala Harris va lua vot popular, pentru că avea un anume tip de acceptanță în medii destul de volatile, de la hispanici până la minoritățile musulmane.

Pe de altă parte, în legătură cu Trump, atunci când întrebam cum este electoratul lui mi se spunea că este încăpățânat și crâncen, extrem de dedicat”, a mai spus Cristian Diaconescu în cadrul podcastului „Hai Live” cu Turcescu.

Ediția integrală a podcastului „Hai Live” cu Turcescu din ziua de miercuri, 6 noiembrie, poate fi vizionată aici.