Statele Unite intenţionează să primească maximum 45.000 de refugiaţi în anul fiscal următor

Administraţia Trump intenţionează să primească în Statele Unite maximum 45.000 de refugiaţi în anul fiscal următor care începe la 1 octombrie, a declarat marţi un fost oficial american, acest plafon urmând să menţină sosirile la cel mai scăzut nivel în peste un deceniu, conform Agerpres.

Casa Albă a stabilit această cifră după o dezbatere controversată între oficiali care au dorit un plafon mai mic şi cei care au vrut unul mai mare, a precizat acest fost oficial, care s-a exprimat sub protecţia anonimatului. Planul de a stabili acest plafon la 45.000 a fost anunţat anterior de cotidianul Wall Street Journal.
    
De o parte au fost oficiali care au abordat această problemă printr-o prismă politică internă după ce preşedintele Donald Trump s-a concentrat pe reducerea imigraţiei în timpul campaniei prezidenţiale din 2016 în SUA.
 
 De cealaltă parte s-au aflat experţi în politică externă care au susţinut că primirea de refugiaţi în Statele Unite este vitală pentru a asigura că alte ţări îşi vor menţine graniţele deschise.
    
Potrivit fostului oficial american, care susţine un număr mai mare, decizia va submina puterea Statelor Unite de a convinge naţiuni precum Iordania, Turcia şi Libanul, care au acceptat fluxuri uriaşe de refugiaţi sirieni, să menţină primierea lor, precum şi de a convinge ţările donatoare să continue contribuţiile financiare pentru refugiaţi.
    
"Nu avem nicio poziţie pentru a juca acest rol atunci când tăiem asistenţa noastră umanitară şi când ne reducem la jumătate primirile de refugiaţi", a spus acest fost oficial.
    
În cele două ordine executive de restricţie a călătoriilor, Trump a decis ca Statele Unite să accepte maximum 50.000 de refugiaţi pentru reinstalare permanentă în anul fiscal 2017 ce se încheie la 30 septembrie, mai puţin de jumătate din cei 110.000 autorizaţi de preşedinte Barack Obama.
    
În parte pentru că mai multe instanţe au respins aceste interdicţii, Statele Unite au acceptat în cele din urmă mai mult de 50.000 de refugiaţi în cursul anului fiscal curent. Potrivit Departamentului de Stat, SUA au primit 51.392 de refugiaţi până în august.
    
Dacă Statele Unite acceptă 45.000 în anul fiscal 2018, ar fi cel mai scăzut nivel după anul fiscal 2006, când au primit 41.223, potrivit datelor Departamentului de Stat.
    
Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a refuzat să comenteze cifra de 45.000, declarând doar că secretarul de stat Rex Tillerson şi secretarul interimar pentru securitate internă Elaine Duke vor consulta, miercuri, Congresul.