Pare inevitabil ca SUA și aliații lor, care au repetat în Ucraina aceleași greșeli pe care le-au făcut în Irak, Afganistan, Libia și Siria, să se confrunte încă o dată cu o înfrângere cauzată de convingerile lor ideologice, se arată într-un editorial semnat de Bercan Tutar pentru Sabah (Turcia).
Americanii, care s-au confruntat cu un eșec total în războaiele din Orientul Mijlociu, au livrat în Ucraina nu doar arme ineficiente ci și ideile și strategiile lor învechite. Și orice ar face, șansele lor de a câștiga în fața Rusiei sunt foarte mici.
Astăzi este cea de a 330-a zi a războiului început pe 24 februarie 2022. După ce s-a retras pentru o scurtă perioadă, Rusia a reînceput să își adune trupe și să treacă la acțiune.
Armata rusă, care se îndreaptă spre Bahmut, singurul loc pe care nu l-a cucerit în Donețk, a preluat controlul asupra localității Soledar de lângă Bahmut.
Concentrarea Rusiei pe regiunile rusofone, după ce a renunțat la asediul Kievului, le-a dat speranțe false președintelui ucrainean Zelenski și Statelor Unite.
Strategia iniţială a SUA în Ucraina ar fi trebuie să se încheie cu negocieri
SUA au prins curaj în urma operațiunilor militare șovăitoare rusești și imediat și-au pus în aplicare în Ucraina strategia eșuată din lupta împotriva terorismului. Potrivit unor specialiști americani precum Brandon J. Weichert, administrația actuală a Americii urmărește aceeași propagandă de război letală care s-a dovedit sortită eșecului în Afganistan și în Irak.
Vedem că în timp ce Rusia urmărește o strategie militară care pune în prim plan obiectivele politice, SUA devin tot mai lipsite de putere în a-și dovedi supremația militară și politică.
Imediat ce a început războiul din Ucraina, primul obiectiv al SUA a fost să își adune aliații din NATO pentru a respinge invazia rusă. Aceasta a fost o strategie bine gândită și a dat roade. Forța rusească formată din 160.000 de militari nu a reușit să cucerească Kievul.
După ce a fost asigurat Kievul, iar administrația Zelenski a rămas în viață, ar fi urmat să se așeze într-un mod rațional la masa negocierilor. Ar fi putut garanta cel puțin libertatea vestului Ucrainei. Iar provinciile rusofone din estul Ucrainei și Crimeea ar fi fost lăsate rușilor, potrivit Sabah.
Sinucidere strategică pentru Statele Unite. Europa şi Ucraina au căzut în plasă
Dar SUA și-au extins așteptările după ce și-au atins primul obiectiv. S-a cerut ca Rusia să părăsească nu doar Donețk și Luhansk (Donbas) ci și Crimeea. Mergând chiar mai departe, au început să fie formulate solicitări maximaliste precum judecarea lui Putin pentru crime de război și, după cum s-a văzut la mai multe reuniuni, dintre care ultimele în Polonia, divizarea Rusiei.
Dar aceste lucruri se pot face doar printr-un război extins. Și nici așa nu e vreo garanție. Așa că fanteziștii americani s-au avântat către o sinucidere strategică, bazându-se doar pe niște vise. S-au păcălit pe ei înșiși, dar și pe europeni și ucraineni.
Liderul rus Putin, care a spus că și Rusia a fost păcălită, a declarat cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la ruperea asediului Leningradului că „am avut răbdare din 2014, am încercat de mult timp sa ajungem la un compromis. Acum a ieșit la iveală că am fost duși de nas. Nu e prima dată când ni se întâmplă acest lucru. Am făcut tot ce este posibil pentru a rezolva pașnic situația. Acum s-a înțeles clar că acest lucru nu este posibil”.
Pe scurt, unele medii geopolitice din SUA l-au târât pe Volodimir Zelenski într-un război imposibil de câștigat împotriva unei Rusii dotate cu arme nucleare. Acum lumea se centrează pe două opțiuni, în afara unei păci imposibile…
Ori SUA și aliații săi vor reuși un miracol în Ucraina. Sau Rusia va zdrobi Ucraina și apoi va frânge de la mijloc alianța NATO. Astfel SUA își vor pierde poziția strategică din Europa și va lua naștere o nouă ordine mondială în care vor exista mai multe centre de putere, nu doar America…