Schimbarea la față
La preluarea funcției de speaker al Camerei Reprezentanților din Statele Unite, republicanul Mike Johnson s-a jurat că va bloca definitiv orice ajutor pentru Ucraina. Și vreme de șapte luni așa a făcut, dobândind porecla de ”Moscow Mike”. Apoi brusc, miercuri 17 aprilie, și-a schimbat părerea, promovând mult întârziatul pachet de sprijin pentru Kiev. Nu a fost o toană, ci o revelație, dânsul declarând la acel moment: „Istoria ne judecă pentru ceea ce facem. Ne aflăm într-un moment critic, chiar acum”, transmite Tudor Păcuraru, potrivit EVZ.
Încă de pe atunci, CNN atribuia această adevărată ”Schimbare la Față” unei întâlniri pe care reprezentantul republican o avusese cu Directorul CIA, Robert Burns, care-i prezentase „consecințele globale ale inacțiunii” – mai precis, un Raport strict secret în curs de alcătuire de către Comisia pentru Strategie Națională, cu sprijinul analitic al Rand Corporation și contribuția informativă a CIA și DIA.
În cursul lunii iulie a.c., acest Raport strict secret a fost definitivat și aprobat de către Comitetele pentru Forțele Armate ale Camerei și Senatului. Zilele trecute, o versiune ”asanată” a Raportului, care omite informațiile clasificate, a fost difuzată de Congresul S.U.A.. Acest document explică multe: de ce o bună parte din Partidul Republican a renunțat să mai urmeze direcționalul Moscovei, transmis prin Viktor Orbán și Heritage Foundation; de ce candidatul republican Donald Trump pomenește din ce în ce mai rar intenția sa de a scoate Statele Unite din NATO și de a lăsa aliații Americii la mâna Moscovei, „ca să facă ce vrea cu ei”.
În fine, Raportul lămurește de ce Summitul NATO de la Washington a discutat blocarea fondurilor suverane ale Chinei și de ce fostul Secretar de Stat, republicanul Mike Pompeo, a simțit nevoia să alcătuiască și să prezinte un Proiect de politică externă, precizând că acesta ar fi fost însușit și de candidatul Trump.
Vă prezint un rezumat al aspectelor de interes pentru România din acest document. Chiar și în versiunea destinată publicului, exprimările din Raport se remarcă prin caracterul lor nemilos, ca să nu spun drastic. Ca să nu fiu acuzat că îmi reneg convingerile atlantiste, citez aceste aprecieri sub ghilimele. Selecția și sublinierile îmi aparțin.
Amenințarea strategică
Documentul începe prin a preciza că „amenințările cu care se confruntă Statele Unite sunt cele mai grave și mai dificile pe care națiunea le-a întâmpinat din 1945 încoace și includ posibilitatea unui război major pe termen scurt…
Statele Unite se confruntă cu cel mai provocator și mai periculos mediu de securitate internațională de la al Doilea Război Mondial: pentru prima dată de la sfârșitul Războiului Rece, se confruntă cu competitori de nivel egal și aproape egal.
Credem că există o probabilitate mare ca un eventual război să fie purtat pe mai multe fronturi, să implice mai mulți adversari și să nu se încheie rapid. Consecințele unui război total cu un adversar de nivel egal sau aproape egal ar fi devastatoare. Un astfel de război nu ar genera doar costuri masive de personal și militare, ci ar include atacuri cibernetice asupra infrastructurii critice a SUA și o recesiune economică globală din cauza perturbării lanțurilor de aprovizionare, producție și comerț.”
„Publicul american este, în mare parte, inconștient de pericolele cu care se confruntă Statele Unite sau de costurile (financiare și de altă natură) necesare pentru a ne pregăti adecvat. Publicul american nu are o perspectivă corectă asupra puterii Chinei și a parteneriatelor sale, sau în ce privește implicațiile asupra vieții cotidiene dacă ar izbucni un conflict.
Statele Unite trebuie să se implice la nivel global, printr-o prezență militară, diplomatică și economică, pentru a menține stabilitatea și a-și păstra influența la nivel mondial. Publicul nu are percepția costurilor care ar urma pierderii poziției de superputere mondială a Statelor Unite. Este nevoie urgentă de un „apel la arme” bipartizan, astfel încât SUA să poată face schimbările majore și investițiile semnificative acum, mai degrabă decât să aștepte următorul Pearl Harbor sau 11 septembrie.”
Principalul adversar: China
Versiunea difuzată public a Raportului precizează că „modernizarea și creșterea militară a Chinei nu pot fi descrise pe deplin în termeni neclasificați, dar suntem de acord cu fostul comandant al Comandamentului Indo-Pacific al Statelor Unite, amiralul John Aquilino, care a declarat în martie 2024 că toate indiciile arată că Armata chineză îndeplinește directiva președintelui Xi Jinping de a fi gata să invadeze Taiwanul până în 2027.”
„Comisia pentru Strategie Națională constată că sub multe aspecte China depășește Statele Unite și a anulat în mare parte avantajul militar al SUA în Pacificul de Vest, ca urmare a două decenii de investiții militare concentrate. Fără o schimbare semnificativă din partea SUA, balanța puterii va continua să se schimbe în favoarea Chinei. Cheltuielile anuale totale ale Chinei pentru apărare sunt estimate la 711 miliarde de dolari, iar guvernul chinez a anunțat în martie 2024 o creștere a cheltuielilor de 7,2%. Chiar și fără un război total, daunele economice globale cauzate de o blocadă chineză a Taiwanului au fost estimate la 5.000 miliarde $, sau 5% din produsul intern brut global. Costul unei invazii a Taiwanului este estimat la 10.000 miliarde $, sau 10,2% din PIB-ul global.”
Descurajarea
În continuare, Raportul precizează: „Nu considerăm că armata Statelor Unite ar face față într-un conflict regional împotriva Chinei.” Dar „războiul împotriva Chinei nu este inevitabil… Descurajarea războiului prin proiectarea forței și asigurarea rezilienței economice și politice este preferabilă și mai puțin costisitoare decât războiul.”
În acest sens, „Descurajarea agresiunii chineze împotriva Taiwanului este esențială pentru interesele de securitate națională ale SUA. Dincolo de implicațiile militare și diplomatice, o invazie ar avea consecințe economice masive pentru economiile SUA și mondială din cauza contracției comerțului și a impactului asupra lanțurilor de aprovizionare.
Departamentul Apărării (DoD) trebuie să continue să poziționeze forțele, să construiască inteligent credibilitatea de luptă și să coopereze îndeaproape cu aliații pentru a descuraja China. Nu este clar dacă provocările structurale ale Chinei, atât economice cât și demografice, fac mai probabil sau mai puțin probabil ca președintele Xi să încerce să lanseze un război, o blocadă sau un alt act coercitiv în acest deceniu, dar Statele Unite trebuie să ia măsuri imediate pe plan economic, diplomatic și militar pentru a exprima voința și capacitatea SUA de a da un răspuns copleșitor la o agresiune chineză.”
Amenințarea rusă
Reamintim, Raportul apreciază că un eventual război va fi purtat „pe mai multe fronturi, implicând mai mulți adversari”, pentru a bloca posibilitatea Statelor Unite de a reacționa cu toată forța la o agresiune în Pacific. Principalul aliat al Chinei într-un eventual război cu Statele Unite este considerată a fi Rusia, care „își reconstituie forțele militare și economia după invazia inițială eșuată a Ucrainei în 2022”.
Dacă Strategia de Securitate Națională, alcătuită acum câțiva ani, considera Rusia drept „o amenințarea acută, cu referire la invazia Ucrainei de către Rusia în februarie 2022”, recentul Raport apreciază că „a fost subestimează amenințarea din partea Rusiei, sugerând că este intensă, dar limitată în durată. Amenințarea pe care o reprezintă Rusia este cronică — continuă și persistentă…
Rusia și-a întărit liniile de apărare, și-a extins considerabil cheltuielile pentru apărare, a accelerat producția de apărare și intenționează să își extindă masiv forțele terestre. De fapt, deja a format o armată cu 15 la sută mai mare decât avea la începutul războiului. A încheiat acorduri pentru rachete și drone cu Coreea de Nord și Iran și primește un sprijin economic și cu dublă utilizare masiv din partea Chinei. Deși Rusia a pierdut între 450.000 și 500.000 de victime și a pierdut mii de tancuri și vehicule blindate până în aprilie 2024, ea își menține puterea convențională și a demonstrat capacitatea de a regenera o putere convențională semnificativă; deține și cel mai mare arsenal nuclear.”
Sprijinul acordat Ucrainei
„Dacă Rusia obține controlul asupra Ucrainei, granița sa (inclusiv Belarus) cu statele membre ale NATO s-ar întinde de la Arctica până la Marea Neagră, prezentând cerințe semnificativ mai mari pentru forțele NATO desfășurate. Situația ar încuraja Rusia, ar face-o mai puternică, iar NATO ar fi nevoită să constituie și să desfășoare forțe suplimentare, în detrimentul altor locații unde ar putea fi folosite acele resurse.” Mai pe șleau: dacă Rusia este lăsată să câștige în Ucraina, toate posibilitățile aliaților europeni ai Statelor Unite ar fi blocate pentru a-i face față, iar America ar rămâne să înfrunte singură amenințarea chineză. De aceea, „pentru a evita un conflict pe mai multe fronturi, creând presiuni simultane asupra resurselor SUA și ale aliaților săi … singura cale de acțiune viabilă este de a mări amploarea, capacitatea și libertatea de a folosi materialele furnizate Ucrainei, astfel încât să poată împinge Rusia înapoi.
Casa Albă are dreptate să clarifice faptul că orice utilizare de către Rusia a armelor nucleare sau a altor arme de distrugere în masă, dacă Rusia pierde pe cale convențională, ar antrena consecințe catastrofale.”
Importanța alianțelor
Raportul apreciază că „Statele Unite nu pot concura singure cu China, Rusia și partenerii lor – și cu siguranță nu pot câștiga un război în acest mod. Având în vedere alinierea crescândă a statelor autoritare, Statele Unite trebuie să continue să investească în consolidarea aliaților săi și să-și integreze eforturile militare (și economice, diplomatice și industriale) cu ale acestora.
Strategia de Securitate Națională descrie aliații și partenerii ca fiind fundamentali pentru securitatea națională a SUA și pentru capacitatea Departamentului Apărării de a descuraja și de a se angaja în luptă. Suntem pe deplin de acord și credem că aceste națiuni sunt, împreună cu poporul american, cel mai important avantaj al SUA față de China și Rusia.
Statele Unite nu pot reuși în descurajare sau în luptă fără aliații și partenerii lor. Statele Unite trebuie să continue să folosească toate instrumentele pentru a continua să construiască aceste relații. Rețeaua de neegalat a aliaților și partenerilor SUA ameliorează considerabil mediul strategic.
NATO este indispensabil pentru planurile SUA de a descuraja și, dacă este necesar, de a preveni expansiunea ulterioară a Rusiei, iar Statele Unite sunt indispensabile pentru capacitatea NATO. Descurajarea Rusiei de către NATO, la rândul său, este vitală pentru capacitatea Statelor Unite și a aliaților săi de a contracara amenințările în alte teatre. Pe lângă forța nucleară a SUA, care sprijină descurajarea NATO, Statele Unite vor continua să ofere capabilități convenționale de înalt nivel, informații, logistică și leadership, precum și forțe americane staționate în întreaga regiune.”
În ce privește Europa de Est, „în timp ce cheltuielile europene sunt în creștere, reînarmarea Europei se dovedește mai lentă decât ar trebui, în special în țările mai bogate care sunt mai departe de granițele Rusiei. În consecință, Statele Unite ar trebui să-și sporească prezența avansată în Europa de Est – construită în jurul unui corp blindat și completată cu sedii, mijloace de foc, apărare aeriană și unități de susținere și aviație – pentru a descuraja agresiunea rusă împotriva flancului estic al NATO.”
„Simultan, Statele Unite trebuie să continue sprijinul robust pentru Ucraina în lupta sa împotriva Rusiei. În practică, acest lucru înseamnă asigurarea unui flux neîntrerupt de informații și arme care s-a dovedit esențial pentru apărarea Ucrainei până acum – în special ATACMS, Sistemul de rachete de artilerie cu mobilitate înaltă (HIMARS), tancurile Abrams, vehiculele de luptă Bradley, apărarea antiaeriană și avioanele F-16 – precum și munițiile și capacitățile de susținere asociate.
Departamentul Apărării s-a străduit să furnizeze Ucrainei cantități suficiente de arme și echipamente. În ciuda eforturilor lăudabile ale Departamentului Apărării de a crește producția, Rusia e pe cale să producă de aproape trei ori mai multe muniții de artilerie decât Statele Unite și Europa împreună.”
Neajunsuri și vinovății
„Comisia constată că armata americană nu dispune nici de capacitățile, nici de capabilitățile necesare pentru a fi sigură că poate descuraja și învinge în luptă… Comisia constată că baza industrială de apărare a SUA nu poate satisface nevoile de echipamente, tehnologie și muniții ale Statelor Unite și ale aliaților și partenerilor săi. Un conflict prelungit, în special în mai multe teatre, ar necesita o capacitate mult mai mare de a produce, întreține și reface armele și munițiile. Statele Unite ar trebui să coordoneze și să colaboreze cu aliații săi în moduri reciproc avantajoase pentru a crește capacitatea industrială, mai ales că baza industrială americană nu poate produce tot ce este necesar.”
Iar acum, bomboana de pe tort: „Congresul SUA, așa cum a ajuns să funcționeze în ultimii ani, a devenit un obstacol major pentru securitatea națională. Congresul eșuează în mod constant în sarcina sa de bază de a finanța Guvernul la timp, bazându-se în schimb pe rezoluții continue care risipesc miliarde de dolari din banii contribuabililor și, poate mai grav, timp. Blocările guvernamentale și sechestrările automate lipsesc agențiile de finanțarea necesară și creează haos în planificare și operațiuni.
Întârzierea prelungită din 2023 și începutul lui 2024 în furnizarea asistenței necesare Ucrainei, Israelului, Taiwanului și Bazei Industriale de Apărare, deși această asistență a fost în final aprobată cu majoritate covârșitoare în ambele camere, a demonstrat o lipsă de voință politică, de dorință de a impulsiona industria americană, de a sprijini aliații și partenerii critici ai SUA… A existat un apel tot mai mare din ambele părți ale spectrului politic pentru izolaționism și o reducere a investițiilor internaționale ale Statelor Unite.
Având în vedere întrebările ridicate de unii membri ai publicului și de unii oficiali aleși cu privire la ajutorul militar pentru Ucraina și importanța apărării Taiwanului, liderii politici trebuie să fie pregătiți să explice consecințele de securitate și economice ale eșecului de a sprijini alte națiuni în conflictele care ating interesele SUA. Președintele, membrii Congresului, figuri cheie din administrație, liderii de afaceri și civili trebuie să participe la conversații repetate și regulate cu poporul american despre importanța implicării globale, riscurile pentru Statele Unite și interesele sale și trebuie să justifice costurile trebuincioase pentru a construi și utiliza sistemul de securitate națională care ne este necesar.”
Concluzii
Chiar dacă Partidul Republican va câștiga alegerile prezidențiale din noiembrie, directivele transmise de Moscova prin domnul Viktor Orbán – abandonarea Ucrainei, retragerea din NATO, abandonarea obligațiilor față de aliații SUA – nu mai sunt de actualitate.
Deși vocea Kremlinului va continua să răsune puternic în Congresul SUA, nu vom asista la o ”abandonare a Europei”, ci la întărirea și repoziționarea forțelor Statelor Unite spre Estul Europei – inclusiv România. Atitudinea de până acum a SUA – grevată de ezitări, întârzieri, blocaje și viraje politicianiste – ar putea fi într-o oarecare măsură depășită.
Chiar dacă în noiembrie vor începe negocieri de pace cu participarea Rusiei, Chinei, SUA și Ucrainei, nu trebuie să ne așteptăm la un nou ”Acord de la Munchen”, ca acela încheiat în 1938 de prim-miniștrii Franței și Marii Britanii, prin care Hitler a fost recompensat cu teritorii străine. Statele Unite își dau în sfârșit seama că recompensarea agresorului duce, ca și acum 86 de ani, direct către un nou Pearl Harbour, către un nou Război Mondial.
Este limpede că, având drept vecină Ungaria aliată de facto cu Rusia și China, România este, ca și în 1940, în prima linie a unui eventual conflict. Trebuie să fim pregătiți, inclusiv pentru cazul în care vecinii își schimbă peste noapte opțiunile declarativ atlantiste.
