Dialogul dintre Washington și Moscova în ceea ce privește controlul armelor a fost suspendat încă de anul trecut, de la invazia Rusiei în Ucraina. În cursul zilei de marți, un înalt diplomat rus și ambasadorul SUA la Moscova au discutat despre „unele teme de actualitate asupra controlului armamentului”.
Rusia și SUA au reluat contactele privind controlul armamentelor
Rusia şi SUA au reluat marţi contactele asupra controlului armamentelor, dialog suspendat după începutul campaniei militare ruse în Ucraina, a anunţat Ministerul rus de Externe.
Viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a abordat marţi „unele teme de actualitate asupra controlului armamentului” cu noua ambasadoare a SUA la Moscova, Lynne Tracy, semnalează un comunicat al MAE de la Moscova.
Întâlnirea survine la numai o zi după ce noua ambasadoare a SUA în Rusia a avut prima sa întâlnire oficială la Moscova, tot cu viceministrul Riabkov, căruia i-a înmânat copiile scrisorilor de acreditare. Ambasada SUA a transmis după întâlnirea de luni că Lynne Tracy va „acorda o atenţie specială menţinerii dialogului între capitalele ţărilor noastre într-o perioadă de tensiuni fără precedent”, transmite agenţia EFE, citată de Agerpres.
Anterior, Serghei Riabkov a declarat că încă nu se întrunesc condiţiile pentru desfăşurarea unei reuniuni a comisiei biltaterale ruso-americane asupra tratatului de dezarmare START III (sau Noul START), care expiră în 2026. Viceministrul rus a pus aceasta pe seama retoricii şi acţiunilor Washingtonului, inclusiv furnizarea masivă de arme americane Ucrainei.
SUA au suspendat dialogul cu Moscova după invazia din Ucraina
Washingtonul a suspendat dialogul cu Moscova asupra controlului armamentelor după lansarea invaziei ruse în Ucraina în februarie 2022. Ulterior, în august, Rusia a sistat vizitele inspectorilor americani la arsenalul său nuclear, invocând dificultăţile pe care sancţiunile SUA împotriva Rusiei le creează pentru deplasările inspectorilor ruşi în SUA.
Apoi, o reuniune a comisiei bilaterale ruso-americane asupra Noului START, ce fusese stabilită să se desfăşoare pe 29 noiembrie în Egipt, a fost anulată unilateral de Rusia.
În decembrie, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat că îngheţarea de către SUA a dialogului asupra stabilităţii strategice sporeşte riscurile. El a amintit că ultimul rezultat palpabil al eforturilor comune ale Rusiei şi SUA a fost acordul de prelungire cu 5 ani a tratatului START, până pe 5 februarie 2026.
Potrivit ministrului rus, politica SUA şi NATO ar fi îndreptată de fapt către un conflict armat cu Rusia şi aceasta reprezintă o „gravă ameninţare”. „Este evident că aceasta poate conduce la un conflict direct între puteri nucleare cu consecinţe catastrofice”, a indicat Lavrov.