Statele Unite tocmai au făcut un anunț cutremurător! Sunt gata să intervină militar în cea mai tensionată zonă a lumii

După lovitura de stat care a avut loc noaptea trecută. Statele Unite ar putea interveni în Myanmar. Care sunt cererile americanilor și care ar putea fi următorul pas?

Statele Unite au trecut la amenințări, iar situația din Myanmar se agravează de la o oră la alta. Mai exact, potrivit AFP, americanii cer insistent eliberarea de către armata din Myanmar a mai multor lideri politici arestaţi, inclusiv a şefei de facto a guvernului, Aung San Suu Kyi.

În caz contrar, SUA amenință că va reacționa negativ. Anunțul a fost făcut chiar de purtătoarea de cuvânt a Casei Albe.

„Statele Unite se opun oricărei încercări de modificare a rezultatelor alegerilor recente sau de obstrucţionare a unei tranziţii democratice în Myanmar şi vor acţiona împotriva celor responsabili în cazul în care aceste măsuri (arestările) nu sunt abandonate”, a anunţat, într-un comunicat, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, potrivit Agerpres.

Totodată, aceasta a mai adăugat că îi îndeamnă pe militari să respecte statul de drept și să eliberze toate persoanele arestate.

„Îi îndemnăm pe militari să adere la standardele democratice şi la respectarea statului de drept şi să elibereze persoanele arestate astăzi”, a adăugat ea.

Statele Unite, susținute de Australia

De menționat este faptul că, și Australia a cerut imediat eliberarea liderilor politici arestați. Potrivit ministrului de Externe al țării, se cere respectarea statului de drept și rezolvarea tuturor disputelor, dar și eliberarea persoanelor arestate.

„Facem apel la armată să respecte statul de drept, să rezolve disputele prin mecanisme legale şi să elibereze imediat toţi liderii (politici) din societatea civilă şi pe celelalte persoane reţinute ilegal”, a declarat ministrul de externe Marise Payne.

În ceea ce privește situația din Myanmar, țara a declarat luni stare de urgenţă pe o perioadă de un an şi a numit un general drept preşedinte interimar după arestarea lui Aung San Suu Kyi, a preşedintelui Win Myint, a altor oficiali din Liga Naţională pentru Democraţie (LND), dar şi din alte partide mai mici, într-un raid militar organizat înaintea zorilor.