Montek Singh Ahluwalia este doctor în economie și director al Comisiei de Planificare din India. Inclus de revista Time în topul celor mai influente 15 personalități din India, Ahluwalia a activat și în cadrul unor importante instituții internaționale, printre care și Banca Mondială. El susține că ceea ce s-a întâmplat cu economia mondială acum trei ani, nu se poate repeta.
”Cred că ceea ce se va întâmpla va fi perturbarea piețelor. Dar nu mi se pare că ne-am putea întoarce la situația din 2008. Oamenii au nevoie să se adune și să realizeze o tranziție rezonabilă într-o lume care va avea mai mult de o monedă și în care rezerva tradițională de monetar a momentului se află într-o țară care nu are o situație macroeconomică echilibrată”, spune Ahluwalia.
Economistul indian susține că Statele Unite vor rămâne cea mai importantă putere, dar că își vor mai pierde din influență, și că viitorul euro depinde de capacitatea țărilor europene de a avea o politică economică unitară.
”Crearea unei monede unice în Europa a fost un pas mare și ambițios. Cred că e general recunoscut faptul că, pentru a avea o monedă unică, ea trebuie susținută de o singură autoritate fiscală. Statele Unite vor rămâne țara dominantă pe glob, dar atât de dominantă precum au fost. Desigur, știți că economia mondială se remodelează, ceea ce va cauza probabil schimbări politice majore. Din punctul nostru de vedere, prin ridicarea mai multor țări cu piețe emergente se va crea o situație mai echilibrată a economiei mondiale. Țările mai înainte privite ca dominante ar putea deveni mai conștiente de faptul că ele nu pot decide unilateral viitorul lumii.Mesajul major care e transmis de felul în care se mișcă economia globală este acela că țările industrializate vor crește mai încet, pe când țările cu piețe emergente vor crește mai repede”, a declarat, pentru RT, Montek Singh Ahluwalia.