Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, printr-un mesaj pe pagina sa de Facebook, că s-a aprobat o finanțare prin PNRR în valoare de aproximativ 5,7 milioane de euro. Primarul general al Municipiului București spune că este vorba despre un proiect referitor la dotarea stațiilor de transport public cu panouri digitale de informare.

„S-a aprobat o finanţare prin PNRR de aproximativ 5,7 milioane euro pentru proiectul prin care vom dota staţiile de transport public cu panouri digitale de informare. Astfel, călătorii vor afla, în timp real, programul de circulaţie a vehiculelor, vor şti cât mai au de aşteptat şi ce variante de traseu au la dispoziţie. Informarea călătorilor se va face atât vizual, cât şi audio”, spune Nicușor Dan.

Transportul public civilizat devine mai atractiv pentru călători

Edilul Capitalei a mai spus, pe rețelele de socializare, că „un transport public civilizat și predictibil devine mult mai atractiv pentru călători”. Pe fond, Nicușor Dan spune că își propune să identifice cât mai multe surse de finanțare pentru modernizarea acestuia.

„De aceea ne propunem să identificăm cât mai multe surse de finanţare pentru modernizarea acestuia. Proiectul aprobat este depus de Municipiul Bucureşti, în parteneriat cu sectoarele 2-6 şi vizează aproximativ 1.000 de staţii (din cele 2.271 existente la nivelul Municipiului Bucureşti)”, mai spune Nicușor Dan.

De asemenea, el a mai spus că urmează pregătirea studiului de fezabilitate pentru această investiție.

Nicușor Dan a dat startul consolidării seismice și renovării energetice a unui bloc din Centrul Istoric

Anterior, edilul Capitalei a postat pe rețelele de socializare un alt mesaj prin care spunea că a dat startul consolidării seismice și renovării energetice a unui bloc din Centrul Istoric.

„Am început consolidarea seismică și renovarea energetică a blocului din strada Blănari 14, aflată în Centrul Istoric.

În clădirea monument istoric a funcționat celebrul Club A, un loc emblematic pentru multe generații de studenți și tineri din București.

Construit între anii 1934-1937, acest imobil a găzduit Clubul studenților de la Arhitectură, iar în prezent se află într-o stare avansată de degradare, fiind încadrat în clasa I de risc seismic. Clădirea rezidențială multifamilială are cinci etaje, cu spații comerciale la parter, club A fiind la subsol.

În cadrul lucrărilor de consolidare se vor efectua reparații structurale, se va repara acoperișul și se va reface planșeul din beton de peste subsol din dreptul curții interioare, iar pentru reabilitarea termică se va anvelopa clădirea, se va înlocui tâmplăria existentă cu tâmplărie termoizolantă cu performanță ridicată și se va înlocui instalaţia de distribuţie a agentului termic. Pentru instalațiile de iluminat în spațiile comune se vor utiliza surse regenerabile de energie, prin montarea de panouri fotovoltaice și se va înlocui/moderniza liftul.

Termenul de execuție este de 20 de luni. Lucrările de consolidare se vor realiza din bugetul local, însă Primăria Capitalei, prin Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), a solicitat o finanțare de 2,47 milioane euro prin PNRR. În prezent, dosarul se află în evaluare la nivelul direcției de specialitate din Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației”, mai spunea el.