Inspectorii Registului Auto Român vor lua la puricat staţiile ITP odată cu modificarea regulilor privind inspecția tehnică a mașinilor. Ministerul Transporturilor a pregătit un proiect de lege pentru modificarea şi completarea ordonanţei Guvernului nr. 81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică.
Reprezentanţii Ministerului Transporturilor ne-au explicat că schimbările privind funcţionarea staţiilor ITP sunt conform reglementărilor Uniunii Europene. „Staţiile ITP vor fi obligate să aibă camere de supraveghere video pentru a înregistra tot procesul de inspecţie tehnică periodică al autovehiculului. Nu se mai poate elibera ITP prin telefon. Registrul Auto Român monitorizează mult mai riguros staţiile ITP prin noua lege”, ne-au precizat reprezentanţii MT.
Potrivit acestora, odată cu noile schimbări creşte şi cuantumul amenzilor pentru patronii staţiilor ITP. „Noile modificări vor fi introduse la 20 mai anul acesta şi vor fi valabile din 20 mai 2018. Inspecţia tehnică periodică cuprinde, în funcţie de categoria vehiculului, inspecţia tehnică privind siguranţa rutieră, inspecţia tehnică privind protecţia mediului, inspecţia tehnică privind încadrarea în categoria de folosinţă conform destinaţiei, avându-se în vedere caracteristicile de siguranţă şi de mediu obligatorii în vigoare la momentul omologării, sau dacă este cazul, la momentul echipării ulterioare. (…). Inspecţia tehnică periodică se efectuează cu ajutorul tehnicilor şi echipamentelor disponibile, fără demontarea sau îndepărtarea unor părţi ale vehiculului. În intervalul dintre două inspecţii tehnice periodice, deţinătorul certificatului de înmatriculare/înregistrare este răspunzător de menţinerea vehiculului într-o stare tehnică sigură şi corespunzătoare, utilizând în acest scop numai sisteme, echipamente, componente, entităţi tehnice, piese de schimb şi materiale de exploatare de origine sau omologate/certificate conform legislaţiei în vigoare”, conform noii legi aflată în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Transporturilor.