Pentru această campanie, Florin Rădulescu, președintele Asociației Spirits România, a spus că a fost investită suma de 30.000 de euro, iar pentru anul viitor dorește să obțină fonduri de cel puțin 60.000 de euro pentru a continua acest program.
Potrivit unor statistici furnizate de Asociația Spirits România,20% dintre decesele adolescenților între 15 și 19 ani din Europa se pot atribui consumului de alcool. În ceea ce privește România, 42% dintre adolescenții români au consumat alcool cel puțin o data în viață, iar 21% dintre copiii români sub 14 ani au consumat cel puțin o data în viață alcool
Peste 93% dintre copiii cu vârste cuprinse între 12-14 ani care au consumat alcool, și-au cumpărat alcoolul singuri din magazin. În ceea ce privește statistica în funcție de sexe, 57% dintre băieții și 27% dintre fețele sub 18 ani au consumat alcool cel puțin o data în viață.
Incidență consumului de alcool în rândul adolescenților din mediul urban e de aproape două ori mai mare decât în cazul celor din mediul rural.
Aproximativ 14% din rândul tinerilor de școală gimnaziala sau de liceu au prezentat în ultimul an cel puțin un episod de intoxicație alcoolica. Potrivit statisticilor furnizate de Asociația Spirits România, abuzul de alcool este cauza a peste 200 de afecțiuni dintre care ciroză hepatica, alcoolismul și diverse tipuri de cancer sunt doar cele mai cunoscute. Alcoolul este cauza principală a 60 tipuri diferite de boli și factor asociat a altor 200 boli.