Un astfel de loc este și stațiunea Lacu Sărat din Brăila, aflată la numai două ore și jumătate de București. O destinație cu tradiție în România, în special în perioada interbelică, Lacu Sărat se bucură de două resurse esențiale pentru sănătate: nămolul sapropelic și apa hipertonică a lacului. Gândit ca o evadare din cotidian, complexul Alma Health & Spa Retreat este resortul balnear care și-a propus să pună din nou Brăila pe harta turistică a țării și să ofere cele mai eficiente tratamente și terapii Spa & wellness cu nămol sapropelic, oferind o experiență premium pentru turiști.
Peste 30.000 de turiști au ales Brăila ca destinație de vacanță în primele șase luni ale anului
Încetul cu încetul, Brăila revine în atenția turiștilor. În primele șase luni din 2023, județul a avut aproximativ 34.000 de turiști, un număr în creștere față de anii anteriori. Creșterea este generată atât de interesul tot mai ridicat al românilor față de turismul de sănătate, cât și de investițiile care s-au făcut în zonă și care au atras atenția turiștilor.
Aflată la 15 minute de condus față de Brăila, Stațiunea Lacu Sărat a devenit stațiune de interes național începând din anul 2021, iar autoritățile locale au înțeles importanța ei și au început un program de modernizare.
Alma Health & Spa Retreat este singurul resort premium din zona Lacului Sărat, un complex care dispune de plajă privată, piscine cu apă dulce și sărată, Aquapark, un centru Spa (Alma Wellness & Spa) și un centru de sănătate (Alma Health Center), săli de evenimente, baruri și restaurante. Alma Retreat se adresează atât turiștilor care vor să petreacă aici o vacanță spa în doi, un concediu alături de întreaga familie sau unul de sănătate, cât și companiilor aflate în căutarea unei noi destinații pentru evenimente (teambuildinguri, petreceri corporate etc.), care oferă o serie variată de facilități și opțiuni de relaxare.
Ce își doresc turiștii care vin la Alma Health & Spa Retreat?
Deși este o destinație pe care turiștii încă o descoperă, Alma Retreat și-a conturat deja publicul general, acesta fiind alcătuit din persoane de peste 40 de ani, cu venituri medii și peste medie, care provin în special din București, Brăila și județele din apropierea Brăilei. Sunt persoane educate, preocupate de sănătate și de starea lor de bine, care doresc fie să prevină anumite afecțiuni, fie să rezolve probleme aflate în stadiu incipient, fie să trateze boli mai vechi, în special pe cele care țin de reumatism, circulația sângelui, sistemul osos, aparatul genital.
De asemenea, mulți dintre turiștii Alma Health & Spa Retreat cunosc beneficiile nămolului sapropelic și vor să testeze calitățile resurselor minerale de aici și echipamentele moderne, care asigură terapii la cele mai înalte standarde. Pe de altă parte, există și un public care vine la Alma pentru relaxare și ritualuri de înfrumusețare. Printre cele mai populare terapii și tratamente se numără: masajele, terapiile cu ultrasunete, băile și masajele cu nămol sau reflexoterapia. Important de precizat e faptul că terapiile în baza de tratament se aleg de către medicul specialist, în urma consultului medical.
Un alt avantaj pe care îl oferă Alma Retreat este că, spre deosebire de alte centre balneare, aici se pot face tratamente inclusiv în timpul weekendului. De multe ori, în timpul săptămânii, persoanele tinere și active nu au timp pentru a se bucura de terapiile și tratamentele pe care și le doresc, astfel că, la Alma, există zi de zi disponibilitate pentru ele. La Alma, aceste persoane pot beneficia de tratamente oricând vor, inclusiv în timpul weekendului.
Cât stau turiștii la Alma și cât plătesc pentru terapii?
Potrivit datelor Alma Health & Spa Retreat, turiștii petrec, în medie, 2-3 nopți de cazare în cadrul complexului. Segmentul cu durata cea mai mare de ședere este cel reprezentat de turismul balnear, unde durata medie a șederii este de cinci nopți. Românii și străinii preferă în special perioada weekendului, însă, pe timp de vară, în plin sezon al concediilor, cererea a crescut și pentru cazările din timpul săptămânii.
În ceea ce privește prețurile practicate la centrul balnear Alma Health Center, acestea sunt accesibile, în funcție de nevoile sau de problemele vizate. De exemplu, tarifele pentru terapii pornesc de la 40 de lei. Terapia cu ultrasunete este 40 de lei, masajul facial sau magnetoterapia este 50 de lei, aplicațiile cu parafină costă 70 de lei, 89 de lei baia salina cu nămol, 90 de lei este masajul capului și al gâtului sau reflexoterapia, 100 de lei relaxare costă terapia prin plutire pe patul Dry Floating, iar 105 lei masajul cu nămol.
În cazul turiștilor care vor să încerce mai multe tratamente, există pachete personalizate, care pot fi adaptate duratei petrecute la Alma și nevoilor pe care le au. Prețurile pornesc de la 180 de lei (două terapii + acces la piscina cu apă sărată), până la 500 de lei (cinci terapii, inclusiv Emsella pentru sănătate feminină, și acces la piscina cu apa sărată).
Pachetele care includ cazare pornesc de la 744 de lei pe noapte pentru Camera Single Standard și includ, pe lângă cazare, trei terapii balneare pe zi, la recomandarea medicului balneolog, acces la piscina cu apă sărată și acces la facilitățile wellness din resort (piscina cu apă dulce, Jacuzzi, sauna uscată, camera salină).